Curs valutar
  • EUR
    19.9459
    0.0461%
  • USD
    17.1851
    -0.217%
  • RUB
    0.2023
    -0.1483%
  • RON
    3.8018
    -0.0053%
  • UAH
    0.3844
    -0.026%

Toate știrile

20 august 2026

Dani Mocanu, în fața judecătorilor italieni: începe procedura de extrădare

25 Nov. 2025, 10:30
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
25 Nov. 2025, 10:30 // Actualitate //  Realitatea.md

Celebrul manelist Dani Mocanu și fratele său ajung marți în fața judecătorilor italieni, după ce au fost condamnați în România la pedepse de 4, respectiv 7 ani de închisoare pentru tentativă de omor, scrie Digi24.ro.

Cei doi au fugit în Italia după pronunțarea sentințelor, fiind ulterior prinși și plasați în arest la domiciliu până la decizia privind extrădarea. Frații Mocanu trebuie să se prezinte astăzi la primul termen în fața magistraților italieni, la scurt timp după ce au fost depistați în Napoli.

Autoritățile din Italia desfășoară procedurile necesare pentru ca cei doi să fie predați statului român, în baza cererii de extrădare.

Dani Mocanu este condamnat definitiv la 4 ani de închisoare pentru tentativă de omor și alte infracțiuni violente, potrivit datelor din România. Potrivit susrsei, artistul mai are și alte dosare în curs, cu acuzații care includ evaziune fiscală și proxenetism.

Fratele lui, condamnat la 7 ani de închisoare, a primit pedeapsa după agresarea unui bărbat cu o rangă într-o stație de carburanți. Situația extrădării ar putea fi afectată de precedentele instanțelor italiene, care în ultimii ani au respins mai multe solicitări similare din România.

Unul dintre argumentele frecvent invocate de judecătorii italieni este legat de condițiile din închisorile românești, considerate necorespunzătoare standardelor europene, aspect care ar putea complica și cazul fraților Mocanu.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

20 Aug. 2026, 19:17
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
20 Aug. 2026, 19:17 // Slider //  Realitatea.md

Alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă joi în mai multe zone din București. Pana de curent a afectat inclusiv zona Aeroportului Internațional Henri Coandă – Otopeni.

Reprezentanții companiei „Rețele Electrice România” au informat că la ora 16:24 s-a produs o avarie în rețeaua de distribuție care alimentează zonele Pipera și Aviației din București, orașul Otopeni și județul Ilfov, potrivit Mediafax.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

„Echipele Rețele Electrice România au reconfigurat rețeaua pentru a alimenta clienții din alte surse, astfel încât, în mai puțin de 5 minute, clienții casnici afectați aveau din nou energie electrică”, au transmis oficialii din cadrul companiei.

Theodor Postelnicu, purtătorul de cuvânt al Companiei Naționale Aeroporturi București (CNAB), a declarat că a existat o cădere de curent. Sisteme operaționale, însă, au rămas funcționale.