O minoră de 13 ani a ajuns la spital după ce mașina în care se afla a fost implicată într-un accident rutier produs miercuri seara, 26 noiembrie, pe strada Valea Crucii din Chișinău.
Potrivit poliției, un Ford condus de un tânăr de 24 de ani a intrat în coliziune cu un automobil Toyota, după care a fost proiectat în alte trei vehicule parcate: o Dacia, un Mercedes și o Toyota. Ulterior, același Ford a lovit și un Volkswagen parcat.
Victima, pasageră în automobilul Toyota, a fost preluată de ambulanță. Oamenii legii au stabilit că șoferul Fordului se afla în stare de ebrietate, acesta fiind ulterior reținut pentru 72 de ore.
Poliția continuă documentarea cazului pentru a stabili toate circumstanțele.
Un grup suspectat de pregătirea unor dezordini în masă în Moldova ar fi creat profiluri false pe TikTok și Facebook și canale pe Telegram, printre care unul numit „ProtestMD”, pentru a mobiliza tineri la proteste violente.
Ofițerii INI, împreună cu Serviciul de Informații și Securitate și procurorii PCCOCS, „documentează activitatea unui grup infracțional suspectat de planificarea și pregătirea unor acțiuni ilegale de amploare, orientate spre provocarea dezordinilor în masă”, anunță Poliția.
Potrivit datelor preliminare, din octombrie 2026 membrii grupului ar fi acționat concertat. Ei ar fi urmărit „obținerea unor beneficii financiare și organizarea unor acțiuni violente, inclusiv distrugerea sau deteriorarea intenționată a bunurilor publice și civile”. Unele dintre conturile și canalele create ar fi fost gestionate din afara țării. Prin ele ar fi fost mobilizați în special tineri din instituțiile de învățământ profesional și superior, pentru proteste care ar fi putut degenera în dezordini în masă.
Pe 23 octombrie, ofițerii INI și SIS, cu sprijinul BPDS „Fulger”, au făcut simultan mai multe percheziții în Chișinău și în regiunile Centru și Nord. Vizate au fost persoane suspectate de „lansarea apelurilor și instigarea la acțiuni violente și dezordini în masă”.
După percheziții, anchetatorii au obținut date care indică atragerea tinerilor în activități de instigare „prin metode de manipulare, care ar fi urmărit diminuarea percepției asupra consecințelor acestor acțiuni”.
Suspecții cooperează cu organele de drept, iar investigațiile continuă pentru a stabili toate circumstanțele și toate persoanele implicate.
„Poliția avertizează cetățenii să nu se lase manipulați de persoane necunoscute sau de mesaje care îndeamnă la violență și acțiuni ilegale”, se arată în comunicat.
Participarea la astfel de acțiuni atrage răspundere juridică, inclusiv penală. Oamenii sunt îndemnați „să verifice informațiile înainte de a le distribui sau de a da curs unor apeluri care pot pune în pericol ordinea publică și siguranța oamenilor”.
Folosim cookie-uri și tehnologii similare pentru a îmbunătăți experiența dumneavoastră, a analiza traficul site-ului și a asigura funcționalitatea Realitatea.md. Puteți alege ce tipuri de cookie-uri permiteți. Puteți accepta toate cookie-urile, respinge cookie-urile neesențiale sau vă puteți gestiona preferințele.
Funcționale
Always active
Aceste cookie-uri permit site-ului să rețină preferințele utilizatorului și să ofere funcționalități îmbunătățite și personalizate.
Preferences
The technical storage or access is necessary for the legitimate purpose of storing preferences that are not requested by the subscriber or user.
Statistice
Aceste cookie-uri ne ajută să înțelegem modul în care vizitatorii utilizează site-ul și să îmbunătățim conținutul și funcționalitatea acestuia.The technical storage or access that is used exclusively for anonymous statistical purposes. Without a subpoena, voluntary compliance on the part of your Internet Service Provider, or additional records from a third party, information stored or retrieved for this purpose alone cannot usually be used to identify you.
Marketing
Aceste cookie-uri sunt utilizate pentru afișarea și măsurarea publicității, precum și pentru personalizarea conținutului publicitar în funcție de interesele utilizatorului.