Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

Peste 40.000 de pelerini au vizitat Mănăstirea Prislop din România. Un record în cei peste cinci secole de existență

28 Nov. 2025, 21:56
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
28 Nov. 2025, 21:56 // În Lume //  Ana Panaguța

Mănăstirea Prislop din județul Hunedoara, România, a înregistrat, vineri, 28 noiembrie curent, cel mai mare număr de pelerini din istoria sa de peste cinci secole. Peste 40.000 de oameni au venit la slujba de canonizare a călugărului Arsenie Boca, oficiată la împlinirea a 36 de ani de la moartea lui, din 28 noiembrie 1989, scrie adevărul.ro.

Mănăstirea Prislop a fost înființată la sfârșitul secolului al XIV-lea, biserica sa de piatră fiind ridicată în aceeași epocă în care au fost clădite mai multe biserici de piatră din Țara Hațegului, ctitorii ale cnezilor care au stăpânit aceste ținuturi în epoca medievală.

Mănăstirea Prislop, record de pelerini în toată istoria sa

Istoricii îl menționează drept ctitor pe Nicodim, un călugăr originar din Balcani, refugiat în Țara Românească, la Tismana, întemeietor al mai multor așezări monahale.

De-a lungul timpului, mănăstirea a fost locul mai multor evenimente tulburătoare, iar în 1762 a fost arsă din temelii, călugării de aici fiind alungați.

În secolul XX, omul care și-a legat cel mai mult numele de istoria sa a fost Arsenie Boca, una dintre personalitățile ortodoxiei românești.

După 1990, mormântul său de la Mănăstirea Prislop a devenit loc de pelerinaj pentru numeroși români, unii încrezători în darurile care i-au fost atribuite (de vindecare, curățire sau profeție), ori din dorința de a-l omagia.

La sfârșitul anilor 2000, fenomenul pelerinajelor a luat amploare, iar în zilele de sărbătoare, mii de români ajungeau la Mănăstirea Prislop pentru a se reculege la mormântul fostului ei duhovnic. Mănăstirea și-a recăpătat vitalitatea după „amorțirea” din ultimele decenii de comunism, clădirile sale au fost extinse, iar în jurul său afacerile au devenit tot mai prospere. Totuși, în ultimii ani, „fenomenul Arsenie Boca” s-a mai diminuat.

Vineri însă, la slujba religioasă de proclamare locală a canonizării duhovnicului, care va putea fi celebrat în 28 noiembrie ca Sfântul Cuvios Mărturisitor Arsenie de la Prislop, mănăstirea a primit un număr record de pelerini: circa 40.000, potrivit estimărilor autorităților. Mulți dintre ei au ajuns aici cu autocarele, în pelerinaje autorizate.

„Au fost vreo 400 de autocare”, estimau forțele de ordine.

Mai multe parcări au fost amenajate în jurul mănăstirii, dar s-au dovedit neîncăpătoare de la primele ore ale dimineții; astfel, unii dintre cei sosiți la Mănăstirea Prislop au trebuit să își lase mașinile la peste șase kilometri de așezământ și să își continue drumul pe jos, dus-întors. Ploaia și ceața nu i-au împiedicat pe oameni să ajungă la slujbă ori să aștepte zeci de minute la coadă pentru a ajunge la mormântul călugărului Arsenie Boca.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 15:54
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 15:54 // Slider //  Ana Panaguța

Liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, a calificat drept „exotice” și inacceptabile unele dintre propunerile Ucrainei privind soluționarea pașnică a războiului. În același timp, președintele rus a avertizat Kievul că atacurile asupra obiectivelor de pe teritoriul Rusiei vor atrage noi acțiuni de răspuns din partea Moscovei, relatează Ukrainska Pravda.

Declarațiile au fost făcute într-un interviu acordat propagandistului rus Pavel Zarubin și preluate de agenția de stat RIA Novosti.

Putin a susținut că autoritățile de la Kiev încearcă să evite o „evoluție catastrofală” a situației, însă unele dintre propunerile transmise Moscovei ar fi inacceptabile pentru Rusia.

„Propunerile care ne sunt transmise au uneori un caracter exotic și sunt inacceptabile. Suntem întotdeauna pregătiți pentru dialog privind pacea, dar numai pe baza realităților care se conturează pe teren”, a declarat Putin.

Liderul rus nu a precizat la ce propuneri se referă, afirmând că acestea reprezintă o „sondare a terenului” în privința unor eventuale acorduri. Potrivit lui, unele dintre idei au mai fost discutate anterior, însă acum sunt prezentate într-un context diferit.

Putin a mai spus că este prea devreme pentru a discuta despre elementele care ar putea sta la baza unui eventual acord de pace.

În aceeași intervenție, președintele rus a acuzat Ucraina că a „deschis cutia Pandorei” prin atacurile asupra obiectivelor civile și a infrastructurii de pe teritoriul Rusiei.

„Vreți să ne perturbați logistica? (…) Ei bine, acțiunile de răspuns nu vor întârzia. Veți primi un răspuns”, a amenințat Putin, susținând că acțiunile armatei ruse sunt „mult mai sensibile și mult mai distructive”.

Declarațiile vin în contextul intensificării atacurilor reciproce dintre Rusia și Ucraina, în timp ce discuțiile privind eventuale soluții pentru încheierea războiului continuă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!