Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Discrepanțe majore în educație: școli cu doi elevi la sate și licee supraaglomerate în Chișinău

03 Dec. 2025, 08:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Dec. 2025, 08:34 // Societate //  Realitatea.md

Situația din școlile din Republica Moldova variază puternic de la o localitate la alta. Dacă în Chișinău instituțiile de învățământ sunt supraaglomerate, în mai multe sate clasele sunt aproape goale. Diferențele scot în evidență presiunile cu care se confruntă sistemul educațional.

Într-un răspuns pentru IPN, Ministerul Educației și Cercetării a precizat că, în Șalvirii Noi, un sat din raionul Drochia, școala funcționează cu doar doi elevi. Situații similare se înregistrează și în Păscăuți din raionul Râșcani, Antoneuca și Pervomaiscoe din Drochia și Mincenii de Sus din Rezina, unde școlile primare-grădinițe au între patru și opt copii fiecare.

La nivel național, 93 de instituții nu ating pragul de 100 de elevi, iar alte 410 au puțin peste 200 de copii. În Chișinău, însă, situația este complet diferită: liceele se confruntă cu un număr foarte mare de elevi. Liceul „Mihail Berezovschi” este cel mai mare din țară, cu 2 568 de elevi, urmat de instituții precum „Mihai Viteazul”, „Liviu Deleanu”, „Hyperion”, „Nicolae Sulac” și „M. Eminescu” din Bălți, toate având peste 1 700 de elevi.

Potrivit sursei citate, Chișinăul adună aproape o treime din totalul elevilor din Republica Moldova, aproximativ 109 377 de copii. În unele cazuri, instituțiile depășesc cu mult capacitatea pentru care au fost proiectate. Liceul „Mihail Berezovschi” funcționează cu peste 700 de elevi peste limita admisă, iar „Mihai Viteazul” are aproape 800 de copii în plus față de capacitate.

Există însă și excepții în municipiu. La Ciorescu, gimnaziul nr. 45 are doar 51 de elevi, deși poate găzdui 640. Situații asemănătoare se regăsesc în Condrița, Revaca, Cricova și Hulboaca.

În total, școlile din municipiul Chișinău au o capacitate de 116 484 de locuri, iar gradul de ocupare în instituțiile publice ajunge la 94,68%. Conform datelor MEC, în capitală ar mai fi disponibile aproximativ 5 000 de locuri.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:45 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova pregătește o reformă amplă a companiilor de stat, care va aborda inclusiv problemele din procesul de privatizare. Reforma urmează să fie prezentată în câteva săptămâni și va include măsuri menite să asigure mai multă transparență în valorificarea patrimoniului public. Declarațiile au fost făcute de ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Claudiu Năsui, la emisiunea „Punctul pe Azi”, de la TVR Moldova.

Potrivit ministrului, una dintre problemele actualului sistem este numărul mare de condiții impuse cumpărătorilor, care pot reduce atractivitatea activelor scoase la vânzare. Năsui a dat drept exemplu hotelul Zarea din Chișinău, pentru care s-a încercat de două ori organizarea unei licitații de privatizare, fără ca vreun cumpărător să se prezinte.

Oficialul consideră că, atunci când o proprietate nu atrage participanți la licitație, autoritățile ar trebui să verifice dacă prețul stabilit reflectă valoarea reală a activului.

„Când încerci deja a doua oară să vinzi un lucru și nu se prezintă nimeni la prețul pe care îl ofertezi, îți pui întrebarea: oare chiar e evaluat corect?”, a declarat Claudiu Năsui.

Ministrul a mai spus că experiența altor state, inclusiv a României, arată că impunerea unor condiții numeroase în procesul de privatizare poate diminua prețul oferit de investitori. În opinia sa, procedurile ar trebui să fie cât mai simple, iar accentul să fie pus pe obținerea unui preț competitiv și pe organizarea unor licitații deschise.

Totodată, Năsui a afirmat că autoritățile intenționează să utilizeze și mecanismele Bursei pentru valorificarea activelor valoroase sau a companiilor mari de stat. Potrivit lui, tranzacțiile bursiere permit o mai mare transparență, prin reflectarea cererii și ofertei și prin identificarea clară a cumpărătorilor și vânzătorilor.

Întrebat cum va fi prevenită vânzarea patrimoniului public la prețuri subevaluate sau în condiții care să favorizeze anumite grupuri de interese, ministrul a insistat asupra necesității unor proceduri transparente și a unor condiții cât mai clare.

Năsui a precizat că reforma pregătită de minister nu se va limita la privatizări punctuale, ci va urmări soluționarea sistemică a problemelor legate de administrarea și valorificarea companiilor de stat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!