Vești bune din Grecia. După aproape două săptămâni de luptă constantă cu flăcările, incendiile au fost aduse sub control. În Grecia nu mai există niciun front activ, ci doar câteva focare răzlețe. Anunțul a fost făcut de purtătorul de cuvânt al pompierilor eleni. La fața locului, pompierii moldoveni încă își oferă ajutorul.
Purtătorul de cuvânt al pompierilor a recunoscut că succesul a venit și cu ajutorul naturii. În regiunile care ardeau au scăzut temperaturile și a plouat, ceea ce a ajutat la stingerea focului. Totuși, rămân în urmă distrugeri foarte mari.
Peste 100.000 de hectare din Grecia au ars. Premierul Kyriakos Mitsotakis a spus că este cel mai mare dezastru natural din istoria țării. Acum, că incendiile au fost aduse sub control, prioritatea autorităților va fi reconstrucția. Mii de case au fost distruse. Foarte multe afaceri au fost nevoite să se închidă.
Guvernul a pus deoparte un fond de 500 de milioane de euro pentru repararea stricăciunilor. Primii bani vor fi virați chiar săptămâna viitoare. Grecii au suferit pagube materiale din cauza incendiilor trebuie să se înregistreze pe un site al guvernului și vor fi despăgubiți.
Vestea și mai bună este că deși incendiile au fost de o amploare fără precedent în ultimele decenii, sunt puține victime în rândul oamenilor.

