Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0.0928%
  • USD
    17.2846
    0.0926%
  • RUB
    0.2055
    0.438%
  • RON
    3.8339
    0.0313%
  • UAH
    0.3877
    0.3095%

Toate știrile

28 august 2026

Previziunile lui Elon Musk pentru următorii 20 de ani: ce urmează pentru joburi și pentru cei care muncesc

08 Dec. 2025, 08:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea MD
08 Dec. 2025, 08:50 // Actualitate //  Realitatea MD

Elon Musk susține că, în următorii 20 de ani, majoritatea abilităților necesare pe piața muncii vor deveni inutile din cauza inteligenței artificiale, scrie Antena.ro.

Totuși, miliardarul spune că își încurajează copiii să urmeze o facultate, dacă vor să facă asta, menționează Business Insider.

Într-o discuție cu investitorul și podcasterul Nikhil Kamath, publicată duminică, Musk a descris un viitor în care AI și roboții vor schimba societatea într-un ritm uriaș, motiv pentru care chiar și competențele tehnice vor conta tot mai puțin.

„AI și robotica reprezintă un tsunami supersonic. Este probabil cea mai radicală transformare pe care am trăit-o vreodată”, a afirmat Musk.

El a vorbit chiar despre o lume în care, în mai puțin de două decenii, munca va deveni opțională, pentru că mașinile vor putea realiza aproape tot ce are nevoie societatea.

„Predicția mea este că, în mai puțin de 20 de ani, munca va deveni opțională”, a spus acesta.

Musk a adăugat că și propriii săi copii, care sunt pasionați de tehnologie, sunt conștienți că ceea ce învață s-ar putea să nu le mai folosească în viitor. Cu toate acestea, „vor să meargă la facultate”.

Deși Musk a criticat în trecut sistemul universitar, spunând că nu este „pentru învățare”, ci doar o manieră de a demonstra că poți urma niște reguli, acum a adoptat o poziție mai moderată.

„Nu cred că e obligatoriu să mergi la facultate”, a spus el, explicând în același timp că vede mediul universitar mai degrabă ca pe un loc de socializare și dezvoltare personală decât ca pe o fabrică de competențe.

Potrivit lui, un motiv valid pentru a urma studii superioare este faptul că „te afli printre oameni de vârsta ta într-un mediu în care înveți”.

Profesorii și cercetătorii avertizează că dependența de AI riscă să lovească exact în competențele fundamentale. Asta în timp ce universitățile încearcă să se adapteze.

Pe de altă parte, unii specialiști îi îndeamnă pe tineri să se concentreze pe abilități pe care tehnologia nu le poate înlocui: gândire critică, capacitatea de a conduce echipe sau gestionarea unor procese complexe.

Alții spun că tinerii ar trebui să încerce să înțeleagă mai degrabă sarcinile reale din spatele unui job, decât titlul postului, și să arate că pot coordona și folosi AI mai eficient decât alții.

Există și voci care cred că cei care învață să folosească AI într-un mod critic vor deveni, de fapt, mai buni lideri și vor gândi mai clar, nu invers.

În același timp, numeroși experți subliniază că tocmai transformările din piața muncii fac și mai importantă dobândirea unor competențe reale – de la antreprenoriat la educație financiară.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
O casă nu se construiește fără plan, iar un zâmbet complex nu se face „din ochi”
28 Aug. 2026, 18:10
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
28 Aug. 2026, 18:10 // Slider //  Daniela Baranovschi

Piețele agricole internaționale dau semnale tot mai clare de alarmă, pe fondul blocării exporturilor de cereale din regiunea Mării Negre și al escaladării conflictelor care afectează rutele comerciale globale. Prețul grâului a ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii trei ani, după o creștere de aproximativ 45% în ultimele 12 luni și de 10% doar în ultima lună. Porumbul a urcat, la rândul său, la maximul ultimilor trei ani, cu un avans de 14% într-o singură lună, scrie BANI.MD.

Evoluția reaprinde temerile privind o nouă criză alimentară globală, cu efecte severe în special asupra țărilor cu venituri mici și a statelor dependente de importurile de cereale. În economiile dezvoltate, principalul risc este reapariția presiunilor inflaționiste asupra alimentelor de bază.

Situația amintește de începutul războiului din Ucraina, când blocarea porturilor ucrainene de la Marea Neagră a provocat o explozie a prețurilor la cereale. Atunci, după luni de negocieri, Rusia a acceptat în iulie 2022 un acord mediat de ONU care a permis reluarea exporturilor ucrainene.

După retragerea Moscovei din acord, Ucraina a reușit să creeze o rută alternativă de transport prin apele teritoriale ale României și Bulgariei. Potrivit Iuliei Sirko, vicepreședinta Comisiei pentru Transport din Parlamentul ucrainean, aproximativ 8.000 de nave au transportat în ultimii doi ani și jumătate circa 200 de milioane de tone de produse ucrainene către aproximativ 50 de state.

Această perioadă pare însă să se fi încheiat. De aproximativ 35 de zile, niciun transport de cereale nu ar mai fi reușit să plece din porturile ucrainene de la Marea Neagră, potrivit estimărilor citate.

Atacurile asupra infrastructurii portuare s-au intensificat puternic. Numai în ultima lună, Rusia ar fi lansat zeci de rachete asupra porturilor din regiunea Odesa, asupra navelor și infrastructurii destinate exporturilor.

În iulie, atacurile asupra rutei cerealelor ar fi fost de opt ori mai numeroase decât în întreg anul 2025. După scufundarea, la 19 iulie, a unei nave cu echipaj internațional, companiile maritime și asigurătorii au început să evite ruta Mării Negre.

Efectele sunt similare cu cele din 2022: diminuarea exporturilor și creșterea rapidă a prețurilor, chiar dacă acestea nu au revenit încă la nivelurile extreme înregistrate imediat după declanșarea invaziei pe scară largă a Ucrainei.

Problemele nu afectează doar exporturile ucrainene. Terminalele rusești de cereale din Marea Azov și Marea Neagră au fost, la rândul lor, afectate de atacurile ucrainene.

Un atac cu drone asupra Novorossiiskului, la 12 august, ar fi paralizat o parte importantă a infrastructurii prin care trece o mare parte din exporturile agricole rusești. Reacția piețelor a fost rapidă, iar analiștii avertizează că scumpirile ar putea continua dacă escaladarea militară se prelungește.

Miza este una globală. Rusia este unul dintre cei mai mari exportatori de cereale din lume, iar Ucraina se află, de asemenea, printre principalii furnizori. Împreună, cele două state acoperă o parte importantă din cererea mondială, în special pentru țările din Africa de Nord și Orientul Mijlociu.

Presiunile asupra prețurilor sunt amplificate și de scumpirea motorinei și a îngrășămintelor, pe fondul problemelor de transport prin Strâmtoarea Ormuz. Costurile mai mari pentru energie și fertilizanți riscă să afecteze inclusiv producția agricolă din alte regiuni ale lumii.

În paralel, unele exporturi energetice rusești continuă să tranziteze Marea Neagră și Bosforul. Datele satelitare analizate de Institutul pentru Studii Strategice ale Mării Negre indică tranzitul a zeci de milioane de barili de petrol și produse petroliere rusești în primele 20 de zile din august.