Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

VIDEO Ciprian Ciucu, noul primar al capitalei României: „Vreau să fac din București proiectul vieții mele”

08 Dec. 2025, 09:25
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
08 Dec. 2025, 09:25 // Politica //  Realitatea.md

Ciprian Ciucu a declarat că votul majoritar primit duminică îl responsabilizează și că vrea să facă din București proiectul vieții sale.

„În această campanie am dat un mesaj de unitate pentru partidele din coaliția guvernamentală, în special pentru cele de centru-dreapta. O să avem mult de muncă împreună la Primăria București”, a spus Ciucu, adăugând că marile orașe se schimbă doar prin mandate pe termen lung: „Orașele care se schimbă cu adevărat au nevoie de primari care să stea pe termen lung și să își poată pune în aplicare viziunea.”

 

Liberalul a declarat că a mizat pe o campanie pozitivă, axată pe realizările sale ca primar de sector și pe proiectele propuse pentru București: „Cred că în acest lucru a constat cheia succesului.”

El a transmis mulțumiri președintelui PNL Ilie Bolojan, colegilor liberali, precum și partidelor care i-au acordat sprijinul electoral – Reper, Forța Dreptei și reprezentanților acestora.

„Acest vot mă responsabilizează. Le mulțumesc bucureștenilor pentru încredere. O să avem mult de muncă la Primăria Capitalei. O să avem multe proiecte de făcut. Vreau să fac din București proiectul vieții mele”, a spus Ciucu, precizând că experiența ca primar de sector l-a pregătit pentru noua funcție.

În încheiere, Ciucu a afirmat că își vede mandatul ca pe un proiect de lungă durată: „Voi munci foarte mult pentru bucureșteni în următorii doi ani și jumătate… poate șase, șapte sau zece ani, cum mi-aș dori.”

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 18:05
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 18:05 // Sport //  Ana Panaguța

Judocanul moldovean Ciprian Gribineț a cucerit medalia de bronz la Campionatul European U23, desfășurat la Napoli, Italia.

Sportivul a urcat pe podium după ce a obținut patru victorii în categoria de greutate de 81 kg. Acesta i-a învins pe elvețianul Thien Oulevey, spaniolul Inaki Merchtan, sârbul Vasilije Grujicic și bulgarul Hristo Valkov. Singura înfrângere a fost în fața turcului Erman Gurgen.

Medalia de la Napoli completează un an cu rezultate importante pentru Ciprian Gribineț. În acest an, judocanul a mai obținut medalia de argint la competiția European Open de la Tallinn.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!