Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Serviciul Vamal ar putea avea un al treilea director adjunct

09 Dec. 2025, 13:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Dec. 2025, 13:13 // Societate //  Cătălina Boico

Serviciul Vamal ar putea avea un al treilea director adjunct, potrivit unui proiect de hotărâre de Guvern elaborat de Ministerul Finanțelor, care vizează adaptarea structurii de conducere ”la volumul sporit de activitate și la responsabilitățile tot mai complexe ale instituției”, transmite BANI.MD.

„Creșterea volumului de activitate al Serviciului Vamal, diversificarea funcțiilor exercitate, accentuarea rolului instituției în securitatea economică a statului și intensificarea cooperării internaționale impun necesitatea consolidării echipei manageriale prin instituirea unui al treilea director adjunct”, se menționează în nota informativă.

De asemenea, autorii proiectului susțin că actuala structură de conducere nu mai permite o coordonare optimă a tuturor domeniilor strategice

„Aceste direcții strategice necesită o coordonare managerială extinsă, specializată și eficientă, imposibil de realizat optim în cadrul actual al conducerii compuse din doar doi directori adjuncți”, se mai arată în document.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că Serviciul Vamal este condus de Radu Vrabie, iar din 1 decembrie 2025, funcțiile de directori adjuncți sunt exercitate de Carolina Gărgăun și Viorel Doagă.

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!