Curs valutar
  • EUR
    19.9997
    -0.134%
  • USD
    17.3383
    -0.1298%
  • RUB
    0.2089
    -1.0531%
  • RON
    3.8168
    -0.11%
  • UAH
    0.3877
    0.2063%

Toate știrile

13 august 2026

Macron, Starmer și Merz au discutat cu Trump despre Ucraina

10 Dec. 2025, 21:37
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
10 Dec. 2025, 21:37 // În Lume //  Ana Panaguța

Președintele francez Emmanuel Macron a avut miercuri, 10 decembrie curent, împreună cu alți lideri europeni, o convorbire telefonică cu președintele american Donald Trump, „pentru a încerca să avanseze” asupra planului de pace pentru Ucraina propus de liderul de la Casa Albă, transmite agerpres.ro.

Premierul britanic Keir Starmer și cancelarul german Friedrich Merz au participat de asemenea la această discuție, care a durat 40 de minute, a precizat Palatul Elysee, fără a oferi detalii asupra conținutului conversației.

La rândul său, purtătorul de cuvânt de la Downing Street a declarat că în această conversație „liderii au discutat ultimele evoluții ale negocierilor de pace în desfășurare conduse de Statele Unite, salutând eforturile acestora din urmă de a obține o pace justă și durabilă pentru Ucraina și de a vedea oprită vărsarea de sânge”.

Participanții la discuție au fost de acord că este un moment critic pentru Ucraina, iar activitățile intense care privesc planul de pace propus de SUA vor continua în zilele următoare, a adăugat purtătorul de cuvânt britanic.

În acest timp, președintele ucrainean Volodimir Zelenski a confirmat că va participa joi la o nouă întâlnire prin videoconferință a liderilor țărilor reunite în așa-numita „Coaliție de Voință”, țări care oferă ajutor militar Ucrainei și sunt de asemenea dispuse să-i ofere într-o formă sau alta garanții de securitate după încheierea războiului cu Rusia.

Noi discuții cu SUA asupra planului de pace au loc chiar miercurea aceasta, a mai anunțat președintele ucrainean, care a precizat cu o zi în urmă că Ucraina lucrează cu SUA și cu aliații săi europeni la trei documente separate.

Primul dintre aceste documente abordează modul în care ar trebui să se încheie războiul. Al doilea se referă la reconstrucția Ucrainei, iar al treilea privește garanțiile de securitate pe care această țară le-ar primi în perioada postbelică.

„Programul de astăzi include o discuție cu partea americană asupra unui document care va detalia procesul de reconstrucție al Ucrainei în perioada postbelică și dezvoltarea economică”, a scris Zelenski pe social media miercuri.

El a mai anunțat că Ucraina „finalizează elaborarea unui document fundamental în 20 de puncte care ar putea defini parametrii pentru încheierea războiului”, document ce va fi transmis către SUA „în viitorul apropiat”.

Într-un interviu publicat marți de Politico, președintele american Donald Trump i-a cerut lui Zelenski „să se trezească și să înceapă să accepte lucrurile”, aluzie la cedarea unor teritorii din estul Ucrainei către Rusia, o idee respinsă atât de Kiev, cât și de susținătorii europeni ai acestuia, despre care liderul de la Casa Albă a spus în același interviu că sunt politicieni „slabi” ce reprezintă un grup de țări „în declin”.

Potrivit Strategiei de Securitate Națională a SUA publicată săptămâna trecută, liderii europeni susținători ai Ucrainei în războiul cu Rusia au așteptări nerealiste de la acest conflict.

„Administrația Trump se află în dezacord cu oficialii europeni care au așteptări nerealiste de la război și sunt instalați la conducerea guverne minoritare instabile, dintre care multe încalcă principiile de bază ale democrației pentru a suprima opoziția. O mare majoritate dintre (cetățenii n.red) europeni doresc pacea, dar această dorință nu este tradusă în politici, în mare măsură din cauza subminării proceselor democratice de către aceste guverne”, se arată în document.

La rândul său, președintele rus Vladimir Putin le-a reproșat săptămâna trecută aliaților europeni ai Ucrainei că urmăresc să blocheze complet demersurile de pace formulând cereri absolut inacceptabile pentru Rusia, astfel încât să o poată acuza pe aceasta că respinge procesul de pace. Aliații europeni ai Ucrainei „sunt vexați că au fost excluși de la negocieri, dar ei înșiși s-au exclus din negocierile de pace și, în același timp, pun obstacole președintelui Trump. Ei nu au o agendă a păcii, ei sunt de partea războiului”, a remarcat Putin.

Planul de pace american, a cărui versiune inițială avea 28 de puncte, a nemulțumit Ucraina și susținătorii europeni ai acesteia, întrucât prelua o serie de revendicări ale Rusiei, inclusiv cedarea către aceasta a întregului Donbas. Revizuit de mai multe ori în urma unor negocieri americano-ucrainene și discutat de asemenea la Moscova cu Putin de către doi emisari ai lui Trump, Steve Witkoff și Jared Kushner, planul cuprinde în continuare propuneri care nemulțumesc Kievul sau Moscova.

În interviul pentru Politico, Trump a susținut că Zelenski nici nu a citit ultimele propuneri ale Washingtonului privind soluționarea conflictului. Potrivit lui Zelenski, problema împărțirii teritoriilor disputate între Ucraina și Rusia este cea mai dificil de rezolvat în negocierile pe care trimișii Kievului le-au desfășurat cu reprezentanții SUA, alte subiecte divergente fiind garanțiile de securitate pentru Ucraina și finanțarea reconstrucției postbelice

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
13 Aug. 2026, 22:38
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
13 Aug. 2026, 22:38 // Slider //  Ana Panaguța

La Stăuceni ar urma să fie construit Moldova HiTech Park, primul parc de tehnologii avansate din Republica Moldova. Proiectul va ocupa aproximativ 50 de hectare, în apropiere de Arena Chișinău și de principalele căi de acces spre capitală. Autorii estimează că acesta ar putea atrage investiții de aproximativ 600 de milioane de euro.

Masterplanul viitorului parc a fost prezentat joi, 13 august, în prezența prim-ministrului Vasile Tofan. Documentul prevede spații pentru companii tehnologice, universități, centre de cercetare, laboratoare, startup-uri și infrastructură digitală. Vor exista și zone dedicate domeniilor MedTech, HealthTech și GovTech, precum și producției de înaltă tehnologie.

Potrivit planului, Moldova HiTech Park ar putea ajunge să aibă peste 600.000 de metri pătrați de spații construite și să găzduiască peste 21.000 de locuri de muncă calificate. Printre domeniile vizate se numără inteligența artificială, securitatea cibernetică, microelectronica, ingineria avansată și infrastructura digitală.

Parcul nu va fi conceput doar ca o zonă de birouri. Ideea este ca universitățile, cercetătorii, startup-urile și companiile să lucreze în același spațiu, pentru ca ideile și soluțiile noi să poată ajunge mai rapid pe piață.

O parte importantă a proiectului este componenta verde. Cel puțin 40% din suprafața parcului va fi rezervată spațiilor verzi și publice. Masterplanul prevede alei pietonale, piste pentru biciclete, transport public și zone de recreere. Proiectul include și soluții pentru colectarea și reutilizarea apei de ploaie și urmărește standarde internaționale de sustenabilitate.

Aproximativ 22% din suprafața parcului va fi destinată domeniilor MedTech și HealthTech. Aici ar urma să fie construite laboratoare, centre de testare și simulare, spații pentru cercetare medicală, robotică medicală și producție de înaltă tehnologie. Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” și Universitatea Tehnică a Moldovei fac parte din structura de acționariat a parcului.

Pentru accesul către parc sunt prevăzute investiții importante în infrastructură. Este în proiectare reconstrucția și extinderea nodului rutier de pe traseul R6, precum și dezvoltarea bulevardului Bucovina. Potrivit planului, noul nod rutier ar urma să fie prima intersecție pe trei niveluri din Republica Moldova.

De asemenea, este planificată o conexiune de mobilitate urbană între Moldova HiTech Park și campusul Universității Tehnice a Moldovei de pe strada Studenților, pentru a facilita legătura dintre studenți, cercetare și companiile din parc.

Premierul Vasile Tofan a declarat că rolul statului este să asigure infrastructura și condițiile necesare pentru dezvoltarea proiectului și să faciliteze atragerea investițiilor private.

„O platformă de o asemenea amploare poate schimba radical modul în care se dezvoltă țara noastră și poate crea noi oportunități pentru oameni și pentru economie”, a declarat Vasile Tofan.

După prezentarea masterplanului, proiectul intră în etapa de pregătire a documentației urbanistice și tehnice. Elaborarea și aprobarea Planului Urbanistic Zonal este planificată pentru primăvara anului 2027. Ulterior, dezvoltarea va începe etapizat, pornind de la infrastructura de bază și nucleul inițial al parcului.

Moldova HiTech Park este dezvoltat de o companie cu acționariat public-privat, printre fondatori numărându-se statul, autoritățile locale din Stăuceni și Chișinău, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking