Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Energie puțină, condiții mai bune! 14 clădiri ale instituțiilor medicale vor fi reabilitate energetic

15 Dec. 2025, 16:07
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
15 Dec. 2025, 16:07 // Societate //  Cătălina Boico

14 clădiri ale instituțiilor medicale, cu o suprafață totală de aproximativ 35.000 m2, majoritatea spitale raionale din Drochia, Bălți, Florești, Orhei, Fălești, Ungheni, Hâncești, Căușeni și Cahul, vor fi reabilitate energetic în cadrul proiectului INSPIREE – „Inițiativa pentru dezvoltarea infrastructurii publice durabile prin renovări de eficiență energetică”

Ceremonia de semnare a acordurilor de colaborare a avut loc astăzi, 15 decembrie, la Ministerul Sănătății.

 „Cea mai ieftină energie este cea pe care nu o consumăm, or pierderile de energie în clădirile publice pot ajunge până la 50% sau chiar mai mult în anumite cazuri. Majoritatea clădirilor publice din Republica Moldova nu mai corespund standardelor actuale în construcție și eficiență energetică, neavând parte de intervenții sau reabilitări de zeci de ani”, a declarat ministrul energiei, Dorin Junghietu.

Ministrul Sănătății, Emil Ceban, a adăugat că cele 14 clădiri care urmează a fi reabilitate energetic deservesc zilnic aproximativ 3.000 de pacienți, iar reabilitarea acestora vor crea condiții mai sigure și mai confortabile pentru tratamente, va sprijini personalul medical în desfășurarea activității și va reduce costurile energetice.

„Resursele economisite vor putea fi redirecționate către îmbunătățirea actului medical și modernizarea echipamentelor spitalicești”, a spus Ceban.

Excelența Sa Hubert Knirsch, ambasadorul Germaniei în Republica Moldova, a adăugat că investițiile în eficiența energetică a spitalelor reduc costurile energetice, emisiile de carbon și creează condiții mai bune pentru pacienți și personalul medical.

„Proiectul acoperă 9 raioane și aduce beneficii directe comunităților locale. Acesta stabilește noi standarde pentru infrastructura publică durabilă și protecția mediului în întreaga țară”, a adăugat el.

Excelența Sa Dominique Waag, ambasadoarea Franței în Republica Moldova, a declarat că proiectul INSPIREE este un exemplu concret de inovație în infrastructura publică, care demonstrează cum soluțiile durabile pot genera beneficii reale pentru comunitățile locale și pot sprijini dezvoltarea unui sistem medical mai eficient și mai modern în Republica Moldova.

„Sunt bucuroasă că Franța, prin intermediul Agenției Franceze de Dezvoltare, contribuie la implementarea unui proiect care sporește eficiența energetică, creează condiții mai sigure și mai confortabile pentru pacienți, facilitează activitatea personalului medical și reduce costurile operaționale ale instituțiilor medicale”, a spus ambasadorul Franței în Moldova.

În context, directorul Unității consolidate pentru implementarea și monitorizarea roiectelor în domeniul energeticii (UCIPE), Ruslan Surugiu, a explicat că cele 14 clădiri însumează peste 34.000 m2 și includ blocuri terapeutice, consultative, pediatrice, chirurgicale și de boli contagioase. Proiectul va începe cu auditul energetic și documentația tehnică în 2026, iar lucrările principale vor avea loc în perioada 2028-2030.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Proiectul INSPIREE este implementat de Guvernul Republicii Moldova, prin intermediul Ministerului Energiei și UCIPE, și este finanțat  de Agenția Franceză pentru Dezvoltare (credit de 30 milioane de euro) și Guvernul Germaniei (grant de 38,7 milioane  de euro), prin intermediul Băncii Germane de Dezvoltare. În total, în cadrul proiectului urmează a fi reabilitate energetic 30 de clădiri publice.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!