Curs valutar
  • EUR
    20.1989
    0%
  • USD
    18.0106
    0%
  • RUB
    0.2210
    0%
  • RON
    3.7789
    0%
  • UAH
    0.3998
    0%

Toate știrile

24 octombrie 2026

Zelenski: Ucraina nu va recunoaşte Donbasul ca teritoriu rus şi exclude, deocamdată, un referendum

16 Dec. 2025, 06:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Redacția Realitatea
16 Dec. 2025, 06:41 // În Lume //  Redacția Realitatea

Preşedintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a declarat că, în acest moment, nu este luată în calcul organizarea unui referendum privind soluţionarea problemei teritoriale a Donbasului.

Zelenski a subliniat că Statele Unite încearcă să identifice un compromis şi au avansat ideea unei „zone economice libere”, precizând totodată că Ucraina nu va recunoaşte Donbasul ca teritoriu rus, nici din punct de vedere juridic, nici în fapt, în partea sa temporar ocupată.

El a explicat că subiectul unui referendum nu se află pe agenda actuală, deoarece este vorba despre documente şi decizii extrem de complexe, iar autorităţile încearcă să evite adoptarea unor măsuri care ar putea complica şi mai mult viaţa cetăţenilor ucraineni afectaţi de război.

În ceea ce priveşte negocierile de pace, preşedintele a recunoscut că nu s-a ajuns încă la un compromis în chestiunea teritorială. Potrivit acestuia, poziţia Rusiei rămâne neschimbată, Moscova revendicând Donbasul, în timp ce Ucraina îşi menţine ferm poziţia şi refuză să renunţe la acest teritoriu. El a reiterat că propunerea americană privind o „zonă economică liberă” nu presupune, în niciun caz, controlul Federaţiei Ruse asupra regiunii.

„Nu vom recunoaşte Donbasul ca fiind rus, nici de jure, nici de facto, în partea sa ocupată temporar”, a insistat Zelenski, adăugând că discuţiile vor continua, deşi în prezent nu există un consens.

Declaraţiile au fost făcute după întâlnirea de la Berlin dintre preşedintele ucrainean şi delegaţia americană, condusă de reprezentantul special al preşedintelui SUA, Steve Whitkoff, şi de Jared Kushner. Zelenski a menţionat că, deşi părţile au poziţii diferite în privinţa problemei teritoriale, delegaţia americană a prezentat în cadrul negocierilor poziţia Federaţiei Ruse, fără a formula solicitări directe către Ucraina.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
23 Oct. 2026, 22:47
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Oct. 2026, 22:47 // Slider //  Ana Panaguța

La Moscova, pe acoperișul Mausoleului lui Lenin din Piața Roșie, au fost mobilizate trupe specializate în combaterea dronelor, potrivit unor imagini publicate de Nexta, scrie antena3.ro.

Prezența echipelor anti-dronă scoate în evidență măsurile de protecție adoptate de autoritățile ruse pentru apărarea Moscovei, în contextul atacurilor ucrainene din ultimele luni. Mausoleul lui Lenin este situat în Piața Roșie, în apropierea Kremlinului, și reprezintă unul dintre cele mai cunoscute obiective istorice și simbolice ale Rusiei.

Autoritățile ruse au închis vineri toate cele 4 aeroporturi din Moscova – Vnukovo, Domodedovo, Șeremetievo și Jukovski – în urma unor alerte legate de atacuri cu drone ucrainene asupra capitalei Rusiei, informează The Moscow Times.

„Au fost adoptate restricții temporare, necesare pentru asigurarea siguranței zborurilor”, a anunțat Agenția Federală rusă de Transport Aerian.

Aceasta este a cincea oară în luna octombrie când zborurile de pe principalele aeroporturi din Moscova sunt suspendate, ca urmare a amenințărilor atacurilor dronelor ucrainene.

Săptămâna trecută, aeroporturile din Moscova au fost închise timp de aproape 7 ore, ca urmare a unei alerte aeriene privind atacuri cu drone ucrainene – peste 350 de zboruri au fost anulate sau întârziate, iar unele avioane care zburau spre capitală au fost redirecționate către alte aeroporturi. Pe 16 octombrie, toate aeroporturile din Moscova au fost de asemenea închise din cauza amenințării legate de atacurile cu drone.

La aeroportul Șeremetievo din Moscova a fost emisă o „alertă aeriană”, ca urmare a unui atac cu drone. Pasagerii din terminalele aeroportului au  fost evacuați și duși „în adăposturi sigure”.