Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

VIDEO Un moldovean a înjunghiat mortal un bărbat în fața unui bar din Italia

17 Dec. 2025, 15:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
17 Dec. 2025, 15:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Un bărbat în vârstă de 55 de ani a murit după ce a fost înjunghiat de un cetățean moldovean, în localitatea Sarezzo, din Italia. Victima a fost transportată de urgență la spital, însă medicii nu au mai reușit să îi salveze viața, scrie RaiNews.

Potrivit informațiilor disponibile, victima este un italian de origine ucraineană, pe nume Andrei Zakabluk. Acesta lucra ca barman, iar incidentul s-a produs chiar în fața barului unde era angajat.

Agresiunea a avut loc în urma unei altercații, ale cărei cauze urmează să fie stabilite de autorități. După atac, suspectul a părăsit locul faptei. Cetățeanul moldovean, în vârstă de 32 de ani, a fost identificat și oprit ulterior de carabinieri. Acesta a fost arestat și este cercetat pentru omor calificat.

Arma folosită în atac, un cuțit, a fost găsită de anchetatori într-un tomberon de gunoi aflat în apropierea barului unde a avut loc crima. Autoritățile italiene continuă investigațiile pentru a clarifica circumstanțele exacte ale incidentului și pentru a stabili ce a dus la izbucnirea conflictului soldat cu moartea bărbatului de 55 de ani.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 09:51
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
02 Nov. 2026, 09:51 // Societate //  Cătălina Boico

O femeie în vârstă de 29 de ani, mamă a cinci copii, a fost salvată de medicii de la Institutul de Medicină Urgentă, după ce a fost diagnosticată cu mai multe afecțiuni grave.

Tânăra a fost internată de urgență, pe 22 septembrie 2026, în Departamentul Anestezie și Terapie Intensivă (ATI) al Institutului de Medicină Urgentă. Aceasta prezenta un tablou clinic extrem de grav, fiind diagnosticată cu pancreatită acută de etiologie biliară, formă interstițial-edematoasă; colecistită cronică calculoasă, coledocolitiază și colangită; peritonită acută seroasă difuză; insuficiență respiratorie și insuficiență renală, instalate în contextul șocului distributiv de etiologie pancreatică.

„A doua zi, femeii i-a fost efectuată o intervenție chirurgicală complexă: colecistectomie laparoscopică, drenarea căilor biliare principale prin procedeul Halsted și drenaj biliar extern. Gravitatea extremă a cazului a impus mobilizarea unor tehnologii avansate de susținere a funcțiilor vitale, inclusiv ședințe repetate de hemofiltrare veno-venoasă continuă, completate cu șase proceduri CytoSorb.

Pe parcursul celor 20 de zile petrecute în Secția Terapie Intensivă, pacienta a beneficiat de tratament și îngrijiri medicale de înaltă complexitate. Costurile totale ale tratamentului, în valoare de peste 650.000 de lei, au fost acoperite de IMSP Institutul de Medicină Urgentă”, se arată în comunicatul emis de instituție.

În pofida evoluției dificile, tratamentul a avut rezultate pozitive.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

La 12 octombrie 2026, starea de sănătate a pacientei a permis transferul acesteia din Terapie Intensivă în secția de profil, iar pe 14 octombrie a fost externată, cu o evoluție clinică favorabilă.