Curs valutar
  • EUR
    20.1260
    0.1029%
  • USD
    17.9568
    0.1916%
  • RUB
    0.2171
    0.0921%
  • RON
    3.7742
    -0.0344%
  • UAH
    0.3984
    0.1004%

Toate știrile

21 octombrie 2026

CSP lansează concursul pentru desemnarea a doi membri și a unui supleant în Colegiul de disciplină și etică

26 Dec. 2025, 10:33
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
26 Dec. 2025, 10:33 // Actualitate //  Realitatea.md

Consiliul Superior al Procurorilor a lansat concursul public pentru selectarea a doi membri și a unui membru supleant în Colegiul de disciplină și etică, din rândul reprezentanților societății civile. Termenul-limită pentru depunerea dosarelor este 9 ianuarie 2026, inclusiv.

Potrivit CSP, concursul se adresează persoanelor care întrunesc cumulativ mai multe condiții: dețin cetățenia Republicii Moldova, cunosc limba română, se bucură de o reputație ireproșabilă și sunt recunoscute ca autorități în domeniul lor de activitate. Totodată, candidații nu trebuie să aibă sancțiuni disciplinare nestinse și nici să fi fost condamnați pentru săvârșirea unor infracțiuni.

De asemenea, persoanele interesate trebuie să fi promovat evaluarea efectuată de Comisia independentă de evaluare a integrității candidaților la funcția de membru în organele de autoadministrare ale judecătorilor și procurorilor.

Dosarul de participare va conține mai multe documente, inclusiv cererea de înscriere, copia actului de identitate, copia diplomei de studii superioare, documente care confirmă caracterul recunoscut al activității profesionale, cazierul judiciar, curriculum vitae, scrisoarea de motivare, certificatul privind lipsa sancțiunilor disciplinare din ultimele 12 luni, precum și declarațiile pe propria răspundere privind veridicitatea datelor și lipsa incompatibilităților.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
21 Oct. 2026, 15:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
21 Oct. 2026, 15:33 // Societate //  Valentina Buza

Peste o mie de locuri de muncă vor fi disponibile la Târgul de Cariere, programat în perioada 23-24 octombrie, la Palatul Național „Nicolae Sulac”. Evenimentul va reuni aproximativ 20 de angajatori, transmite IPN.

Oportunitățile de angajare vizează mai multe domenii, printre care producția, industria auto, tehnologia informației, consultanța, resursele umane, marketingul și comunicarea.

Sunt disponibile posturi pentru specialiști în relații cu clienții, șefi de echipă, consultanți, ingineri, electricieni, economiști și contabili, precum și stagii de practică pentru studenți.

Târgul se va deschide de la ora 10:00 și va putea fi vizitat până la ora 17:00. Candidații vor avea posibilitatea să discute direct cu angajatorii, să afle detalii despre posturile disponibile, despre condițiile de muncă și echipele din care ar putea face parte.

Programul include și două ateliere practice, organizate în prima zi de târg: la primul, programat la ora 11:00, va fi dedicat redactării CV-ului, astfel încât să treacă de sistemele automate de selecție a candidaților, și identificării anunțurilor false de angajare. La cel de-al doilea, de la ora 12:00, se va discuta despre tehnicile de prezentare a experienței profesionale în CV și despre interviul de angajare.

Participanții vor putea lua parte și la concursuri cu premii, precum și la activități recreative.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Ediția din această toamnă marchează 20 de ani de la lansarea Târgului de Cariere. La ediția organizată la Chișinău în primăvară au participat aproximativ 2 750 de persoane, iar 26 de companii au oferit 1 529 de locuri de muncă.