Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

De la patentă la freelancer: ce se schimbă din 2026 pentru activitatea liber-profesioniștilor din Moldova

30 Dec. 2025, 12:51
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
30 Dec. 2025, 12:51 // Economie //  Realitatea.md

Persoanele care vor deține patentă în anul 2026 vor putea alege dacă rămân în vechiul regim sau trec la noul cadru legal destinat freelancerilor, însă autoritățile recomandă utilizarea noii legislații, care oferă beneficii fiscale și sociale mai largi. Precizarea a fost făcută de ministrul Dezvoltării Economice, Eugen Osmochescu, în contextul noii legi privind activitatea freelancerilor, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2026, trasmite Bani.md. 

„Este la discreția fiecărei persoane, însă legea vine cu un cadru juridic și instituțional mult mai benefic, predictibil și transparent”, a menționat oficialul.

Noua lege permite activitatea independentă în aproximativ 40 de domenii, printre care design, consultanță în tehnologia informației, arhitectură, relații publice și comunicare, activități de curățenie, servicii foto, fabricarea bijuteriilor și alte tipuri de servicii prestate pe cont propriu. Persoanele fizice vor putea astfel activa legal fără a înregistra o companie.

Procedura de inițiere a activității este una simplificată și se bazează pe notificare și asumare pe propria răspundere.

„Validarea are loc automat de către Agenția Servicii Publice, după care persoanei i se atribuie un cod în baza căruia poate activa”, a explicat ministrul.

Înregistrarea poate fi realizată atât online, cât și fizic, inclusiv prin platforma EVO sau prin intermediul băncilor.

Regimul fiscal prevede un impozit unic de 15% pentru o cifră de afaceri anuală de până la 1,2 milioane de lei. Veniturile care vor depăși acest plafon vor fi impozitate cu 35%. Totodată, persoanele care vor activa în baza noii legislații vor beneficia de protecție socială și medicală deplină.

„Freelancerii vor fi asigurați din punct de vedere medical și social, vor avea acces la pensii, indemnizații și concedii plătite”, a precizat Eugen Osmochescu.

Activitatea va fi complet transparentă, toate încasările urmând să fie realizate printr-un cont bancar dedicat. Nu va exista obligația de a ține contabilitate și nici de a depune rapoarte fiscale sau statistice.

Noua legislație, cunoscută drept „Legea freelancerilor”, a fost publicată în Monitorul Oficial la 29 august 2025 și va intra în vigoare la 1 ianuarie 2026

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!