Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

FOTO Peste 30 de mii de euro nedeclarați, depistați la doi moldoveni. Ce s-a întâmplat cu banii?

29 Ian. 2026, 14:35
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
29 Ian. 2026, 14:35 // Actualitate //  Cătălina Boico

Doi cetățeni moldoveni, în vârstă de 49 și 48 de ani, riscă sancțiuni contravenționale după ce nu au declarat sumele de bani vameșilor la sosirea în Republica Moldova. Incidentul a avut loc pe Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău.

Primul bărbat, pasager al rutei Tel Aviv-Chișinău, avea asupra sa 16.720 de euro. Cel de-al doilea pasager, de pe ruta Tel Aviv-București-Chișinău, avea 17.200 de euro.

Mijloacele financiare au fost ridicate și sunt pasibile confiscării.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 12:20
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
25 Aug. 2026, 12:20 // Societate //  Vlada Ciorici

Nolina, femeia implicată în gravul accident produs pe bulevardul Grigore Vieru din capitală, chiar în sâmbăta Paștelui, a vorbit despre acea zi, la câteva luni distanță, într-un interviu pentru „Fără filtre”.

Potrivit acesteia, în momentul accidentului se afla împreună cu fiica sa. Cele două urmau să meargă în oraș la cumpărături, în timp ce soțul era la serviciu.

În urma impactului, Nolina a suferit mai multe traumatisme și și-a pierdut cunoștința.

„Au fost două comoții cerebrale, au fost lovituri la aparatul locomotor. A fost și lovitură în zona aparatului toracic. Atunci am pierdut cunoștința, nu am reacționat deloc, practic opt ore deloc, nicio reacție”.

Femeia spune că două persoane care au fost martore la accident au sărit imediat în ajutor. Este vorba de un bărbat care a oprit traficul, a chemat ambulanțele și a rămas alături de ele, iar tot el i-a cerut unei femei din apropiere să ia copilul în brațe, pentru ca fetița să nu vadă în ce stare se afla mama sa.

După accident, Nolina a fost internată la Institutul de Medicină Urgentă, în secția de reanimare, sedată și conectată la mai multe dispozitive.

„Stăteam în reanimare, sub sedative care nu-mi permiteau să înțeleg și să privesc larg lucrurile. Aveam fel de fel de utilaje conectate care îmi permiteau eliminarea sângelui din zona craniană”.

Deși a fost la un pas de tragedie, Nolina spune că a reușit să-l ierte pe șoferul vinovat de accident.

„Am văzut umanitatea din el. A fost un moment în care a venit, a îngenuncheat în fața fiicei mele și i-a sărutat mânuțele. Am înțeles că nu a făcut acest accident intenționat, nu a depus efort, a fost probabil o conjunctură de circumstanțe și pentru el și pentru mine. Îi mulțumesc lui Dumnezeu că am reușit în câteva mileclipe să-mi dau fetița după mine și să nu fie ciocnită deloc”, a declarat femeia.

Experiența a determinat-o și să-și schimbe modul în care își privește viața și prioritățile.

„Până la accident nu aveam timp pentru fiica mea. Aveam timp pentru serviciu, unde alergam și pentru salarii și pentru încercarea de a-i ajuta pe alții”, explică Nolina.

Totodată, femeia, care este și ea șofer, spune că accidentul a făcut-o mai atentă la volan:

„Am devenit cred că de 10 ori mai precaută în trafic. Sunt foarte atentă la pietoni, sunt foarte atentă la copiii care îi văd în stradă”.

Amintim că în data de 11 aprilie în capitală a avut loc un grav accident în care o femeie a fost lovită pe trecerea de pietoni de șoferul unui automobil de model Xiaomi, care circula pe banda de troleibuz.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Accident grav pe bulevardul Grigore Vieru din Chișinău. O femeie cu un copil, loviți pe trecerea de pietoni