Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Controverse după accidentul cu suporterii greci. Avocatul firmei de închirieri respinge ipoteza unei defecțiuni tehnice

29 Ian. 2026, 15:08
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
29 Ian. 2026, 15:08 // Actualitate //  Realitatea.md

Avocatul companiei de la care suporterii greci au închiriat microbuzul implicat în accidentul grav din România, soldat cu șapte morți, respinge ipoteza unei defecțiuni tehnice legate de sistemul de asistență la menținerea benzii de rulare. Potrivit acestuia, vehiculul nu era dotat cu sistemul „lane assist”, scrie CNN Grecia.

Avocatul firmei de închirieri auto din Edessa susține că afirmațiile potrivit cărora volanul s-ar fi blocat din cauza sistemului „lane assist” nu pot fi reale, întrucât microbuzul a fost fabricat în 2017, într-o perioadă în care acest sistem nu era obligatoriu pentru vehiculele noi din Uniunea Europeană.

Declarațiile vin după ce unul dintre supraviețuitori, suporter al echipei PAOK Salonic, rănit în accidentul din județul Timiș, ar fi făcut primele mărturii despre cauzele tragediei. Potrivit publicației elene Protothema, acesta i-ar fi spus unui medic grec aflat la fața locului: „Volanul s-a blocat în timpul depășirii”.

 

Medicul Dimitris Koukoulas a declarat, într-un interviu pentru ERT News, că unul dintre răniți i-a relatat că incidentul s-ar fi produs „din cauza sistemului de asistență în bandă (lane assist)”.

Între timp, Spitalul Clinic Județean de Urgență „Pius Brînzeu” din Timișoara a oferit detalii despre starea celor trei suporteri care au supraviețuit accidentului. Potrivit instituției, scrie Antena 3 CNN, unul dintre pacienți a suferit o fractură de coloană cervicală, iar investigațiile RMN au evidențiat „prezența unui edem semnificativ al măduvei spinării, în absența unor manifestări neurologice clinice (pareză sau paralizie)”.

 

Din cauza riscului unei deteriorări neurologice, medicii au decis efectuarea unei intervenții chirurgicale de urgență, constând în decompresia măduvei spinării și stabilizarea coloanei cervicale. Operația s-a desfășurat fără incidente, iar pacientul e în prezent sedat, intubat și ventilat mecanic, cu funcții vitale stabile. În aceste condiții, transferul acestuia în Grecia a fost amânat, decizia fiind luată „exclusiv în interesul siguranței și stării sale de sănătate”.

Ceilalți doi pacienți au fost reevaluați, se află în stare stabilă și au fost transferați joi dimineață la Aeroportul Timișoara, de unde au fost preluați de un avion medical pentru a fi transportați în Grecia.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Momentul în care un microbuz s-a spulberat într-un TIR la Timiș: șapte morți și trei răniți

Realitatea Live

06 Nov. 2026, 20:25
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
06 Nov. 2026, 20:25 // Slider //  Realitatea.md

Cumpărăturile online ale moldovenilor de pe platformele și magazinele din străinătate ar putea ajunge la 20,1 miliarde de lei în 2027, de aproape 13 ori mai mult decât în 2015. Numărul tranzacțiilor ar urma să atingă 53 de milioane, iar în Republica Moldova ar putea intra 15,9 milioane de colete și pachete mici. Prognoza a fost prezentată de economistul Veaceslav Ioniță, expert în politici economice la IDIS „Viitorul”, scrie BANI.MD.

În trimestrul al treilea din 2026, moldovenii au cheltuit online peste hotare 4,62 miliarde de lei, cu 455 de milioane de lei sau 11% mai mult decât în aceeași perioadă a anului trecut. Pentru întregul an, economistul estimează achiziții de 17,5 miliarde de lei, față de 15,1 miliarde în 2025. Din cele 20,1 miliarde de lei prognozate pentru 2027, circa 2,2 miliarde ar urma să reprezinte achiziții de conținut digital, care sunt deja impozitate.

Numărul tranzacțiilor online peste hotare ar urma să crească de la 40,1 milioane în 2025 la 46,2 milioane în 2026 și la 53 de milioane în 2027. Valoarea medie a unei tranzacții este estimată la 379 de lei pentru ambii ani, cu 26% mai puțin decât în 2017, când o plată online peste hotare era, în medie, de 516 lei.

În același timp, coletele din străinătate ar urma să fie mai numeroase și să aibă o valoare medie mai mare. Prezentarea indică o creștere de la 11,9 milioane de colete și pachete mici în 2025 la 13,9 milioane în 2026 și la 15,9 milioane în 2027. Valoarea medie a unui colet ar putea ajunge la 1 326 de lei în 2027, față de 1 096 de lei în 2025.

Magazinele online din Republica Moldova înregistrează, la rândul lor, o creștere a vânzărilor, însă pierd din pondere în fața platformelor străine. Plățile online către comercianții locali ar putea ajunge la 4,8 miliarde de lei în 2027, față de 3,6 miliarde în 2025. Ponderea acestora în totalul cumpărăturilor achitate online ar rămâne însă sub 20%, după ce în 2023 ajunsese la 25%. Potrivit unui sondaj al IDIS „Viitorul”, circa 80% dintre cumpărăturile online sunt achitate la curier, în numerar sau cu cardul, și nu apar în statisticile plăților efectuate online.

Cumpărăturile online din străinătate cresc mai repede decât vânzările Republicii Moldova peste hotare. Pentru 2027, Ioniță estimează importuri online de 20,1 miliarde de lei și exporturi de aproximativ 4 miliarde de lei. Diferența ar ajunge astfel la 16,1 miliarde de lei, față de 11,4 miliarde în 2025 și circa 750 de milioane de lei în 2015.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că, până la 1 noiembrie 2026, coletele cu bunuri în valoare de până la 150 de euro, comandate de persoane fizice de la comercianți din străinătate, beneficiau de scutire de TVA la import. De la 1 noiembrie, pentru aceste comenzi se aplică TVA de 20% la valoarea bunurilor. Regula se aplică și comenzilor plasate în octombrie, dacă bunurile au intrat în țară și au fost declarate la vamă începând cu 1 noiembrie.