Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

31 octombrie 2026

Perciun bate obrazul directorilor care permit accesul lui Dima White în școli: Iresponsabilitate gravă

29 Ian. 2026, 16:05
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Victoria Laur
29 Ian. 2026, 16:05 // Actualitate //  Victoria Laur

Ministrul Educației, Dan Perciun, bate obrazul directorilor care permit accesul lui Dima White în școli. Conform oficialului, acești funcționari ar demonstra „iresponsabilitate gravă și lipsă de discernământ inadmisibilă”.

Perciun afirmă că directorul de școală este responsabil să permită sau să refuze accesul unor persoane în școli și la evenimentele desfășurate cu elevii. Dacă cadrul didactic are dubii, acesta ar urma să se consulte cu direcția de învățământ sau cu Ministerul Educației, susține oficialul.

„Este cu atât mai greu de înțeles faptul că unii directori au considerat oportun nu doar să permită, ci și să încurajeze participarea lui Dima White la evenimente școlare. Astfel de decizii denotă o iresponsabilitate gravă și o lipsă de discernământ inadmisibilă pentru funcția pe care o exercită.

Urmează să stabilim modul în care au fost luate aceste decizii, dacă au existat consultări cu direcțiile de învățământ și vom solicita examinarea cazurilor respective de către Consiliile de etică de la nivel raional și, dacă va fi necesar, de către Consiliul Național de Etică. Vreau să cred că nu este nevoie ca Ministerul să emită circulare pentru fiecare situație evidentă. Altfel, se pune firesc întrebarea: pentru ce avem persoane instruite și numite în funcții de conducere?”, a transmis ministru.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

TikTokerul Dima White este inculptat într-un dosar penal privind pornografia infantilă și trafic de copii. Procesul se află pe rol, însă vlogherul continuă să publice pe rețelele de socializare imagini în care apare alături de minori. Acesta susține că ajută copiii vulnerabili, însă unii dintre ei sunt prezentați în ipostaze jenante.

Recent, Dima White a publicat o secvență video în care a intrat la o școală din Cahul în timpul orelor. Blogherul a filmat elevii și a oferit unei adolescente cadou un iPhone de ultimă generație.

Realitatea Live

31 Oct. 2026, 20:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
31 Oct. 2026, 20:05 // Slider //  Valentina Buza

Mii de soldați din lut, așezați în formație de luptă și pregătiți să-și protejeze împăratul pentru eternitate, reprezintă una dintre cele mai spectaculoase descoperiri arheologice din lume. Timp de decenii, specialiștii au studiat chipurile, armele și tehnicile folosite la construirea Armatei de teracotă din China. Acum, o cercetare aduce în prim-plan un detaliu aproape invizibil, păstrat timp de peste două milenii: amprentele celor care au modelat statuile.

Potrivit publicației IFLScience, acestea sugerează că la realizarea impresionantei armate nu au lucrat doar bărbați adulți, ci și femei și copii.

Descoperirea schimbă perspectiva asupra unuia dintre cele mai ambițioase proiecte din China antică. Cercetătorii au analizat urmele degetelor rămase accidental în lutul umed, înainte ca statuile să fie arse. Rezultatele oferă indicii despre oamenii obișnuiți care au contribuit la construirea monumentului dedicat primului împărat al Chinei, Qin Shi Huang.

Studiul, publicat în revista Journal of Cultural Heritage, a analizat 79 de amprente păstrate pe 36 de statui din complexul funerar. Cercetătorii au folosit măsurători ale distanțelor dintre crestele papilare și un model statistic pentru a estima vârsta și sexul persoanelor care ar fi lăsat urmele.

Rezultatele sunt surprinzătoare. Aproximativ 45% dintre amprente au fost atribuite statistic bărbaților adulți, 32,7% femeilor adulte, iar 22,3% copiilor sub 15 ani. În perioada dinastiei Qin, această vârstă reprezenta pragul legal al maturității.

Descoperirea sugerează că atelierele imperiale ar fi putut include categorii de muncitori mult mai diverse decât se presupunea. Femeile și copiii ar fi participat la modelarea statuilor, alături de meșteșugari experimentați, iar cei mai tineri ar fi putut îndeplini roluri de ajutoare sau ucenici.

Totuși, procentele nu reprezintă proporția exactă a muncitorilor. Un singur meșteșugar putea lăsa mai multe amprente, în timp ce alte persoane puteau să nu lase nicio urmă vizibilă. În plus, dimensiunile crestelor papilare se suprapun între anumite categorii de vârstă și sex, iar arderea lutului poate modifica măsurătorile.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amprentele descoperite pe statuile din Armata de teracotă sunt importante deoarece oferă o legătură directă cu oamenii care au realizat monumentul. Spre deosebire de inscripțiile oficiale, care documentează în special conducătorii și marile proiecte imperiale, aceste urme aparțin unor persoane ale căror nume au rămas necunoscute.

Cercetătorii consideră că analiza unui număr mai mare de amprente, provenite din diferite zone ale complexului, ar putea clarifica organizarea atelierelor și distribuția sarcinilor între lucrători.

Metoda demonstrează și cât de utile pot fi tehnicile moderne pentru reinterpretarea descoperirilor arheologice. Analizele statistice, măsurătorile precise și comparațiile dintre artefacte pot scoate la iveală informații pe care cercetările tradiționale nu le puteau identifica.

Astfel, una dintre cele mai mari realizări artistice și inginerești ale Antichității începe să dezvăluie nu doar povestea conducătorului pentru care a fost creată, ci și identitatea probabilă a celor care au făcut-o posibilă.