Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

Moscova transmite un avertisment: Lavrov spune că Rusia va riposta militar dacă va fi provocată

09 Feb. 2026, 08:39
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Redacția Realitatea
09 Feb. 2026, 08:39 // Actualitate //  Redacția Realitatea

Rusia nu intenționează să atace Europa, însă este pregătită să răspundă militar în cazul în care situația o va impune, a declarat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.

„Nu vom ataca nicio parte a Europei. Nu avem absolut niciun motiv să facem acest lucru. Şi dacă Europa decide să-şi pună în aplicare ameninţările de a se pregăti pentru război împotriva noastră şi începe să atace Rusia, preşedintele a declarat că nu va fi o operaţiune militară specială din partea noastră, ci o reacţie militară pe scară largă, cu toate mijloacele militare disponibile, în conformitate cu documentele doctrinare în această privinţă”, a declarat el într-un interviu acordat săptămânalului Itogi Nedely, difuzat pe canalul de televiziune NTV.

În cadrul conferinţei de presă de la sfârşitul anului 2025, preşedintele rus Vladimir Putin a declarat că Rusia nu se află în război cu Occidentul, ci că Occidentul este cel care luptă împotriva Rusiei prin intermediul naţionaliştilor ucraineni.

El a menţionat anterior că Rusia nu a dorit niciodată să lupte împotriva Europei. Cu toate acestea, el a avertizat că, dacă Europa decide să declanşeze un război împotriva Rusiei, nu ar trebui să existe nicio îndoială că Rusia este gata să riposteze imediat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

 

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 13:57
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
17 Aug. 2026, 13:57 // Slider //  Vlada Ciorici

Peste o sută de benzinării din țară nu au carburanți, arată datele Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), în contextul volatilității de pe piața internațională și regională a produselor petroliere.

Potrivit datelor raportate la 17 august, la nivel național sunt înregistrate 75 de stații fără motorină și 27 de stații fără benzină. Instituția precizează însă că numărul stațiilor afectate este în scădere față de săptămâna precedentă.

„Lipsa temporară a motorinei, care poate fi înregistrată punctual la unele stații de alimentare aparținând anumitor rețele, nu este în măsură să afecteze acoperirea per general a necesităților curente”, transmite ANRE.

Autoritățile susțin că, în ultimele zile, importurile de produse petroliere au depășit consumul mediu zilnic, fapt care contribuie la majorarea stocurilor și la redresarea treptată a situației. Operatorii, precizează ANRE, întreprind măsurile necesare pentru a suplini deficiențele și a restabili aprovizionarea într-un termen cât mai scurt.

Instituția a menționat că, deși pe parcursul zilei unele stații pot înregistra întreruperi temporare la comercializarea anumitor produse, acestea sunt realimentate pe măsura disponibilității stocurilor și a livrărilor.

În același timp, Ministerul Energiei comunică că, la începutul lunii, s-a înregistrat un ușor deficit de motorină pe piață, doar că situația a început să se redreseze după ce România a făcut o excepție la exportul pentru Moldova.

„La începutul lunii s-a înregistrat un ușor deficit de motorină pe piață, dar după ce România a făcut o excepție la exportul pentru Moldova situația începe să se redreseze. Astfel, numărul de stații de alimentare cu carburanți care nu dispun de motorină la data de 17 august a scăzut cu 20 de stații față de 6 august, de la 95 la 75.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Criză de combustibil în sudul țării! Valentin Gaidarji cere Guvernului o ședință de urgență