Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Acvacultura, sub reguli mai stricte: Guvernul a aprobat cerințe noi de sănătate animală

11 Feb. 2026, 16:33
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
11 Feb. 2026, 16:33 // Societate //  Cătălina Boico

Guvernul a aprobat un Regulament care stabilește cerințele de sănătate animală și de certificare pentru animalele acvatice și produsele de origine animală provenite de la acestea. Noile reglementări stabilesc norme privind circulația, transportul, producerea, prelucrarea și distribuirea produselor din acvacultură, contribuind la prevenirea răspândirii bolilor.

„Proiectul are drept obiectiv consolidarea cadrului de protecție a sănătății animalelor acvatice. Prin reglementările propuse vor fi prevenite și controlate mai eficient bolile transmisibile, vor fi reduse riscurile de răspândire în unitățile de acvacultură și vor fi limitate pierderile economice pentru sector”, a declarat ministra Agriculturii și Industriei Alimentare, Ludmila Catlabuga.

Documentul stabilește, de asemenea, cerințe privind curățarea și dezinfecția mijloacelor de transport pentru animalele acvatice, manipularea schimburilor și evacuărilor de apă, precum și măsuri de biosecuritate, pentru a reduce riscurile asociate transportului acestor animale în Republica Moldova. Pentru a preveni răspândirea bolilor, deplasarea anumitor categorii de animale de acvacultură va fi permisă doar după inspecții clinice și confirmarea documentelor sanitare corespunzătoare.

Ministerul Agriculturii menționează că se stabilește obligativitatea ca momelile vii utilizate pentru pescuit să provină exclusiv din zone considerate sigure din punct de vedere sanitar, măsură esențială pentru prevenirea introducerii agenților patogeni în mediul natural.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Aplicarea regulamentului va contribui la menținerea unor standarde înalte de sănătate publică și animală, la desfășurarea activităților economice în condiții sigure și la protejarea lanțului alimentar, inclusiv prin posibilitatea instituirii restricțiilor comerciale în cazul apariției unui focar.

Realitatea Live

24 Aug. 2026, 21:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
24 Aug. 2026, 21:40 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul armean Nikol Pașinian a afirmat luni, 24 august, că țara sa ar putea trimite în curând cererea sa oficială de aderare la Uniunea Europeană, în contextul în care Erevanul încearcă să se apropie de occidentali și să se îndepărteze de Moscova, scrie hotnews.ro.

Rusia nu vede cu ochi buni ambițiile europene ale acestei foste republici sovietice din Caucaz, pe care îl consideră domeniul său de influență.

Moscova insistă ca Armenia să organizeze mai întâi un referendum asupra aderării sale la UE, incompatibilă cu menținerea sa în alianța lor economică comună, Uniunea economică eurasiatică.

Nikol Pașinian, care a făcut această declarație în fața Parlamentului, a răspuns luni că un referendum nu ar avea sens decât odată ce ar fi posibil „să se evalueze realismul” unei aderări la UE.

Pentru acest lucru, „Armenia trebuie mai întâi să-și depună candidatura la aderare la Uniunea Europeană”, a estimat el.

„Am putea declanșa acest proces într-un viitor apropiat, date fiind în special cererile urgente ale partenerilor noștri din Uniunea economică eurasiatică”, a adăugat Nikol Pașinian, fără a preciza vreo dată.

Președinții rus, belarus, kazah și kârgâz au cerut în luna mai ca Armenia să decidă prin referendum asupra aderării sale la UE sau a menținerii în uniunea lor regională.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!