Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Peste 100 de primării vor bani pentru creșe. Guvernul anunță cele mai mari investiții din ultimii ani

17 Feb. 2026, 11:24
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
17 Feb. 2026, 11:24 // Societate //  Realitatea.md

Tot mai multe primării din Republica Moldova caută soluții pentru extinderea locurilor la creșe, iar interesul pentru programul guvernamental dedicat acestui domeniu este în creștere. În total, 102 autorități publice locale s-au înscris pentru finanțare în cadrul celei de-a treia ediții a Programului național „Părinți angajați – copii la creșe”.

Potrivit Guvernului, investițiile planificate pentru acest an vor fi cele mai mari din ultimii ani în creșele publice. Bugetele proiectelor vor varia între 1,5 și 10 milioane de lei, iar valoarea totală a finanțărilor pentru 2026 ajunge la 136,6 milioane de lei.

La program au putut participat primăriile cu peste 3.000 de locuitori, precum și municipiile Chișinău și Bălți. Autoritățile locale au avut posibilitatea să depună cereri separate pentru mai multe grădinițe, iar în prezent are loc evaluarea proiectelor și verificarea eligibilității acestora.

Guvernul anunță că, în perioada 2026-2027, vor fi alocate în total 385,7 milioane de lei pentru dezvoltarea serviciilor de creșă – 136,6 milioane în acest an și 249,1 milioane de lei în 2027.

Anul trecut au fost create 241 de locuri noi în creșe, iar autoritățile își propun ca în următorii ani să fie amenajate aproximativ 5.000 de locuri noi, prin extinderea grupelor existente, crearea unor grupe suplimentare și construcția de anexe la instituțiile deja existente.

Programul „Servicii de creșe publice – Părinți angajați, copii la creșă” face parte din agenda de reforme a Planului de Creștere al Republicii Moldova pentru anii 2025–2027 și are ca scop sprijinirea părinților care vor să revină în câmpul muncii, oferindu-le mai multe opțiuni de îngrijire pentru copii.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:52
 // Categoria: Slider // Autor:  Valentina Buza
03 Nov. 2026, 13:52 // Slider //  Valentina Buza

„Sunt profund îndurerată să aflu că un copil din comitatul Lewis a murit după ce a contractat rujeola”, a declarat guvernatoarea democrată a statului, Kathy Hochul, citată într-un comunicat.

Comitatul Lewis, situat în apropiere de Canada, se află la câteva ore de mers cu maşina de oraşul New York.

Decesul unui copil este o „amintire devastatoare a ceea ce este în joc atunci când Washingtonul subminează decenii de progrese în protejarea americanilor împotriva bolilor evitabile”, a declarat emoţionată guvernatoarea.

Rujeola a fost declarată eradicată din Statele Unite în 2000 datorită vaccinării, însă a revenit în forţă în această ţară în ultimii ani, pe fondul scăderii ratei de vaccinare şi al neîncrederii crescânde faţă de autorităţile sanitare, un fenomen în cadrul căruia ministrul Sănătăţii din administraţia lui Donald Trump, Robert Kennedy Jr., este acuzat că joacă un rol important.

„Suntem profund îndureraţi de decesul unui copil din comitatul Lewis, survenit în contextul epidemiei de rujeolă în curs. Transmitem sincere condoleanţe familiei şi apropiaţilor copilului şi facem apel la respectarea intimităţii lor în aceste momente dificile”, au declarat autorităţile sanitare statale într-un comunicat citat de NBC News.

Comunicatul nu oferă mai multe informaţii cu privire la copil.

Până în prezent, în acest an, au fost înregistrate 178 de cazuri de rujeolă în New York, potrivit Departamentului de Sănătate al statului. Marea majoritate – 170 de cazuri – au fost înregistrate în afara oraşului New York. În comitatul Lewis au fost raportate 15 cazuri.

De la începutul anului 2026, în Statele Unite au fost înregistrate peste 4.800 de cazuri confirmate ale acestei boli grave şi contagioase. În octombrie, în statul New York a fost declarată starea de urgenţă din cauza creşterii numărului de cazuri de rujeolă.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Autorităţile sanitare din New York au recomandat populaţiei să se asigure că sunt la zi cu vaccinul împotriva rujeolei, oreionului şi rubeolei (ROR). Prima doză se administrează, de obicei, în jurul vârstei de 1 an, iar a doua în jurul vârstei de 5 ani. Cele două doze oferă o protecţie de 97% împotriva rujeolei, de obicei pe toată durata vieţii, notează NBC News.

Rujeola provoacă febră, simptome respiratorii şi erupţii cutanate, iar în unele cazuri apar complicaţii mai grave, precum pneumonie şi inflamaţia creierului, care pot duce la sechele grave sau chiar la deces.

Înainte de dezvoltarea vaccinului, la începutul anilor 1960, rujeola ucidea sute de copii în fiecare an în Statele Unite. Boala continuă să provoace zeci de mii de decese în întreaga lume.