Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Opt persoane, exploatate prin muncă în condiții inumane. Un bărbat din Ștefan Vodă, condamnat la 17 ani de închisoare

18 Feb. 2026, 12:23
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
18 Feb. 2026, 12:23 // Societate //  Realitatea.md

Un bărbat din Ștefan Vodă a fost condamnat la 17 ani de închisoare pentru trafic de persoane, după ce a exploatat prin muncă opt persoane, dintre care cinci minori, în condiții inumane. Potrivit Procuraturii Generale, infracțiunile au fost comise în perioada mai – iulie 2023, când inculpatul, împreună cu alți complici, au atras victimele prin promisiuni false de angajare bine plătită, cu cazare și mâncare asigurate.

Aceștia au profitat de vulnerabilitatea acestora și i-au transportat la două foste brigăzi de tractoare din raionul Ștefan Vodă, respectiv din regiunea transnistreană.

Procuratura menționează că victimele erau cazate în încăperi aglomerate, cu paturi improvizate, fiind sub supraveghere permanentă. Zilnic, acestea erau obligate să muncească pe câmpuri peste 10-12 ore, la culegerea fructelor și întreținerea culturilor agricole.

Inculpatul le-a promis o remunerare de circa 300-500 de lei pe zi, dar banii nu le-au fost achitați. Exploatarea s-a terminat după ce, în iulie 2023, trei minori au reușit să fugă și au fost depistați de poliție.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Inculpatul și-a recunoscut parțial vina, iar pe lângă executarea pedepsei în închisoare, instanța a dispus interzicerea activităților legate de recrutarea de forță de muncă timp de cinci ani.

Acesta va fi obligat să achite despăgubiri morale victimelor, câte 10 și 15 mii de lei.

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 10:58
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 10:58 // Slider //  Victoria Laur

Igor Dodon afirmă că în 2019 Vlad Plahotniuc ar fi contractat killeri de la Odesa. Ex-șeful de stat îl acuză pe fostul lider democrat de exercitarea presiunilor, pentru a se menține la putere.

Liderul socialiștilor mai susține că Plahotniuc ar fi recurs la șantaj, ca să evite plecarea sa din țară. Declarațiile au fost făcute, după ce jurnaliștii l-au întrebat pe fostul președinte despre identitatea unui nou martor în dosarul cunoscut cu denumirea generică „kuliok”.

„Cred că e cineva de la instituția prezidențială, care a pregătit decretele de anunțare a stării excepționale în Republica Moldova atunci, în rezultatul statului capturat. Noi atunci ne pregăteam. Știam că Plahotniuc o să încerce să mă aresteze. A luat și niște killeri de la Odesa. (…) Și noi am pregătit câteva decrete, le-am semnat, le-am pus în safeu. În caz dacă Plahotniuc sare gardul, nu doar cu curcanii, dar sare la modul direct, o să punem în vigoare decretele de anunțare a situației excepționale în țară”, a declarat Igor Dodon.

Apărarea lui Igor Dodon a cerut pe 3 noiembrie judecătorilor de la Curtea Supremă de Justiție audierea unui noi martori în dosar.