Curs valutar
  • EUR
    20.0525
    -0.0364%
  • USD
    17.3532
    -0.2795%
  • RUB
    0.2100
    -1.2381%
  • RON
    3.8257
    0.1725%
  • UAH
    0.3869
    -0.4394%

Toate știrile

11 august 2026

Șantaj cu poze intime de după gratii: Un bărbat, condamnat și amendat cu 107.500 de lei

09 Mart. 2026, 12:09
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
09 Mart. 2026, 12:09 // Societate //  Cătălina Boico

Un bărbat de 35 de ani a fost condamnat la nouă ani de închisoare, cu executarea pedepsei într-un penitenciar de tip semiînchis, pentru șantaj. Totodată, acesta a primit și o amendă în mărime de 2.150 de unități convenționale, echivalentul a 107.500 de lei.

În anul 2020, victima s-ar fi cunoscut cu inculpatul prin intermediul rețelelor sociale. După ce femeia a aflat că bărbatul se află în detenție, aceasta s-ar fi întâlnit cu el la locul de detenție. Ulterior, după stabilirea unei relații de încredere între ei, acesta i-ar fi solicitat fotografii cu caracter intim, pe care femeia i le-a transmis.

„După ce victima a întrerupt legătura cu inculpatul, în luna iunie 2021, acesta a început să o amenințe cu publicarea imaginilor intime, solicitând transmiterea unor mijloace bănești. Amenințările erau formulate atât prin apeluri telefonice, cât și prin mesaje expediate pe diverse rețele sociale, inculpatul exercitând presiuni asupra victimei și amenințând că va face publice imaginile dacă nu îi vor fi transmise sumele solicitate.

În urma amenințărilor, victima a transferat bani pe un cont bancar indicat de inculpat. Sentința poate fi atacată cu apel la Curtea de Apel Nord, în termenul prevăzut de lege”, transmite Procuratura Generală (PG).

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Persoana condamnată beneficiază de prezumția de nevinovăție până la rămânerea definitivă a hotărârii judecătorești.

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
11 Aug. 2026, 12:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
11 Aug. 2026, 12:30 // Slider //  Daniela Baranovschi

Ucraina ar putea transporta 4,5 milioane de tone de cereale anual prin Republica Moldova, către portul Constanța din România, printr-un coridor feroviar discutat deja de autoritățile de la Chișinău și Kiev. Cele două părți negociază în prezent tariful pentru tranzit, iar Ucraina a solicitat o reducere de 50%.

Ruta este analizată ca o alternativă mai sigură pentru exportul cerealelor, în condițiile în care atacurile rusești asupra porturilor ucrainene s-au intensificat în ultimele luni.

Surse din Ucraina și Republica Moldova au declarat pentru Reuters că autoritățile de la Kiev vor ca cerealele să fie transportate pe calea ferată prin Moldova până la Constanța și să beneficieze de o reducere de 50% față de tariful standard.

O sursă din cadrul Căii Ferate din Moldova a confirmat că Ucraina a solicitat reducerea în timpul negocierilor. În schimb, partea moldovenească a cerut garanții privind volumele de cereale care ar urma să fie transportate.

„În acest moment, cele două părți discută perioada și volumele de tranzit ale cerealelor ucrainene prin Moldova către portul Constanța”, a declarat sursa.

Un oficial ucrainean din domeniul industriei a precizat că autoritățile de la Kiev colectează informații de la transportatorii interesați pentru a stabili volumele exacte care ar putea fi expediate prin Republica Moldova.

Fostul director al Căii Ferate din Moldova, Oleg Tofilat, a declarat pentru Reuters că un astfel de coridor feroviar ar putea avea o capacitate de aproximativ 4,5 milioane de tone de cereale pe an.

Ucraina caută rute alternative pentru exporturi după intensificarea atacurilor rusești asupra infrastructurii portuare din regiunea Odesa. În prezent, peste 90% din exporturile de cereale ale Ucrainei sunt realizate pe cale maritimă.

Atacurile asupra porturilor au determinat Ministerul Agriculturii de la Kiev să reducă estimarea privind exporturile de cereale pentru sezonul 2026-2027, de la 43 de milioane la 38-40 de milioane de tone. Și analiștii APK-Inform și-au redus prognoza cu 8,6%, până la 39,4 milioane de tone.

Republica Moldova a mai asigurat transportul feroviar al cerealelor ucrainene în perioada 2022-2023. Un nou coridor către Constanța ar putea oferi Ucrainei o rută suplimentară pentru export, iar Moldova ar putea obține venituri de milioane de euro din tranzit.

Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a discutat luni, în regiunea Odesa, cu omologul său ucrainean, Mykola Kalashnyk, despre îmbunătățirea legăturilor feroviare și extinderea tranzitului.

Reuters notează că premierul Vasile Tofan a declarat anterior că Republica Moldova nu trebuie să rateze oportunitatea de a obține venituri din tranzitul cerealelor ucrainene și a respins îngrijorările fermierilor moldoveni privind concurența produselor ucrainene.