Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    0%
  • USD
    18.0365
    0%
  • RUB
    0.2239
    0%
  • RON
    3.7602
    0%
  • UAH
    0.3960
    0%

Toate știrile

01 noiembrie 2026

UE caută soluții pentru criza energetică. Germania, România și Suedia resping gazul rusesc

16 Mart. 2026, 22:05
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ana Panaguța
16 Mart. 2026, 22:05 // În Lume //  Ana Panaguța

Miniştrii Energiei din Uniunea Europeană au discutat luni măsuri pentru a limita impactul creşterii preţurilor energiei, provocată de conflictul dintre Statele Unite, Israel şi Iran, iar în timpul discuţiilor Germania, România şi Suedia au respins revenirea la gazele ruseşti, relatează news.ro.

Dependenţa ridicată a blocului comunitar de importurile de petrol şi gaze îl face vulnerabil la fluctuaţiile pieţelor globale, iar unii oficiali şi analişti se îndoiesc că vor putea fi găsite soluţii rapide.

Comisia Europeană pregăteşte un set de măsuri de urgenţă care ar putea include sprijin de stat pentru industrie, reducerea unor taxe naţionale şi utilizarea unei revizuiri viitoare a pieţei europene a carbonului pentru a reduce preţul certificatelor de emisii prin creşterea numărului de permise disponibile, potrivit unor oficiali europeni familiarizaţi cu discuţiile.

Comisarul european pentru Energie, Dan Jorgensen, a declarat înaintea reuniunii că Europa se confruntă cu „o criză a preţurilor”, dar a subliniat că aprovizionarea cu petrol şi gaze a blocului este sigură, deoarece majoritatea importurilor provin din Statele Unite, Norvegia şi alţi furnizori care nu sunt direct afectaţi de conflictul din Orientul Mijlociu.

Jorgensen a spus că Bruxellesul pregăteşte măsuri „ţintite şi pe termen scurt”, care ar evita o reformă amplă a designului pieţei de electricitate din Europa, deşi unele guverne, inclusiv Austria, au sugerat analizarea unei astfel de opţiuni.

Germania, România şi Suedia au respins ideea revenirii la gazul rusesc ca soluţie pentru reducerea costurilor energiei. Ungaria a cerut însă săptămâna trecută ridicarea sancţiunilor europene asupra energiei ruseşti.

„Revenirea la gazul rusesc ar însemna întoarcerea la o situaţie extrem de nesigură şi ar însemna sprijinirea unui agresor. Acest lucru este exclus”, a declarat ministrul german al Energiei, Katherina Reiche.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a afirmat că Bruxellesul analizează şi posibilitatea plafonării preţului gazelor. Un mecanism similar introdus după invazia Rusiei în Ucraina, în 2022, nu a fost niciodată activat, deoarece unele state membre se temeau că ar putea afecta capacitatea Europei de a atrage livrări de gaze pe pieţele globale în cazul unei crize.

Von der Leyen urmează să trimită liderilor europeni, în această săptămână, o listă scurtă de opţiuni de urgenţă, înaintea summitului programat joi.

Între timp, preţul de referinţă al gazelor în Europa a crescut cu peste 50% de la începutul războiului cu Iranul, punând presiune asupra guvernelor.

Unele state, inclusiv Italia, cer o intervenţie mai amplă la nivel european, cum ar fi suspendarea sistemului de comercializare a certificatelor de emisii de carbon (ETS), pentru a reduce influenţa centralelor pe gaz asupra preţurilor la electricitate.

Polonia, critic tradiţional al ETS, a adoptat însă un ton mai prudent.

„Piaţa şi investitorii au nevoie de stabilitate, nu putem suspenda regulile peste noapte”, a declarat secretarul de stat pentru Energie, Wojciech Wrochna, subliniind că veniturile din ETS sunt returnate bugetelor naţionale.

Unii oficiali europeni cred că Bruxellesul se va concentra mai ales pe reducerea taxelor naţionale sau pe scheme de subvenţii interne, lăsând statelor membre responsabilitatea principală pentru măsurile majore.

O astfel de abordare ar putea însă accentua diferenţele dintre statele mai bogate şi cele cu resurse limitate.

În timpul crizei energetice din 2022, guvernele europene au cheltuit peste 500 de miliarde de euro pentru sprijinirea consumatorilor şi companiilor, dintre care 158 de miliarde au provenit doar din Germania, potrivit centrului de analiză Bruegel.

Experţii spun că preţurile ridicate la energie în Europa au şi cauze structurale. Diferenţele dintre mixurile energetice şi nivelurile de taxare din cele 27 de state membre fac ca preţurile energiei să varieze semnificativ în interiorul Uniunii Europene.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

01 Nov. 2026, 20:00
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
01 Nov. 2026, 20:00 // Slider //  Ana Panaguța

Un pescar din Constanța a prins în Marea Neagră un pește de aproape trei kilograme, originar din Oceanul Pacific. Este vorba despre sebastă, cunoscută și sub numele de peștele de rocă asiatic. Specialiștii spun că temperaturile tot mai ridicate ale apei ar putea favoriza adaptarea speciei la condițiile din Marea Neagră. Peștele este apreciat pentru carnea sa, însă apariția lui ridică semne de întrebare privind impactul asupra speciilor autohtone, transmite antena3.ro.

Sebasta provine din nord-vestul Pacificului, inclusiv din apele din apropierea coastelor Coreei. Potrivit biologilor, specia suportă variații mari de temperatură și salinitate, iar schimbările climatice ar putea explica prezența ei în apele românești.

„Este o specie care tolerează variații mari de salinitate și de temperatură. Schimbările climatice, care au produs multe modificări, inclusiv în bazinul Mării Negre, se pare că i-au permis să ajungă, în urmă cu doi-trei ani, până în zona românească”, a explicat biologul Victor Niță.

„Pe litoralul românesc, temperatura apei a crescut în ultimul deceniu cu aproximativ două grade, urmând tendința globală. Aceasta este și explicația apariției unor specii care nu sunt specifice zonei noastre”, a declarat climatologul Maria Mihailov.

Sebasta se hrănește cu pești mici, dar și cu creveți și crabi, așa că poate intra în competiție pentru hrană cu speciile autohtone. Există însă și un posibil avantaj economic, deoarece carnea ei este apreciată, iar dacă peștele va fi capturat în cantități constante, ar putea ajunge în meniurile restaurantelor de pe litoral.

„Are o carne foarte gustoasă și apreciată, bună pentru organism, bogată în nutrienți și în acizi grași Omega 3. Poate fi valorificată foarte bine în gastronomie”, a spus Victor Niță.

„Este un pește benefic pentru pescari, pentru că orice specie nouă care se aclimatizează în Marea Neagră aduce un plus de valoare pescarilor, dar și restaurantelor și magazinelor de pește”, a declarat Sorin Mănăilă, manager de restaurant.

Specialiștii avertizează însă că noul venit ar putea deveni un prădător periculos.

„Ajunge la dimensiuni foarte mari, este un fel de guvid uriaș, care chiar mănâncă guvizi. Poate deveni un prădător de vârf în fauna piscicolă a Mării Negre, în zonele noastre de litoral, mai ales dacă ar găsi mai multe zone stâncoase în care să se ascundă și să se reproducă”, a explicat Adrian Bilbă, doctor în științe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!