Curs valutar
  • EUR
    20.1263
    -0.1237%
  • USD
    17.7199
    -0.2122%
  • RUB
    0.2118
    0.4721%
  • RON
    3.8126
    -0.1259%
  • UAH
    0.3966
    0.2017%

Toate știrile

01 octombrie 2026

O țară cu tați absenți: 30% dintre ei nu participă deloc la creșterea copiilor

18 Mart. 2026, 18:36
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
18 Mart. 2026, 18:36 // Societate //  Vlada Ciorici

Deși în Republica Moldova ambii părinți au dreptul la concediu de îngrijire a copiilor, nu toți tații fac uz de această oportunitate. În ultimii zece ani a crescut procentul celor care participă la educarea copiilor, însă aproximativ 30% dintre ei nu se implică deloc în acest proces. Declarațiile au fost făcute de ministra muncii și protecției sociale, Natalia Plugaru, în contextul conferinței la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană, organizată la Chișinău, transmite IPN.

Ministra Natalia Plugaru a menționat că, în prezent, aproximativ 100 de mii de persoane rămân inactive pe piața muncii, dintre care 95% sunt femei cu vârste între 25 și 45 de ani. Aceasta a subliniat necesitatea continuării eforturilor pentru promovarea implicării egale a părinților în creșterea și educarea copiilor și pentru combaterea stereotipurilor de gen.

Directorul regional al Biroului Organizației Internaționale a Muncii pentru Europa și Asia Centrală, Peter Van Rooij, a declarat că Moldova se confruntă cu schimbări demografice majore, printre care scăderea natalității și fertilității, îmbătrânirea populației și migrația continuă către străinătate. Aceste evoluții afectează forța de muncă, cresc dependența economică și exercită presiuni tot mai mari asupra sistemelor de protecție socială.

Peter Van Rooij a subliniat că mulți cetățeni rămân excluși de pe piața muncii. Pentru a valorifica pe deplin potențialul acestora, este necesară o abordare care să sprijine oamenii pe întreaga durată a vieții, prin politici ce încurajează participarea la muncă, dezvoltarea competențelor și asigurarea protecției sociale universale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Conferința la nivel înalt privind drepturile sociale – Carta Socială Europeană este organizată, în perioada 18-19 martie la Chișinău, de către MMPS, în parteneriat cu Consiliul Europei. Evenimentul reunește aproximativ 50 de delegații din statele membre ale Consiliului, instituții europene și organizații internaționale.

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
01 Oct. 2026, 14:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Vlada Ciorici
01 Oct. 2026, 14:14 // Slider //  Vlada Ciorici

Christa Pike, condamnată la moarte în urmă cu aproape trei decenii, a supraviețuit celor două doze de pentobarbital administrate miercuri în Tennessee. Execuția ei, prima a unei femei din acest stat în peste 200 de ani, nu a fost dusă la capăt, informează EFE.

Procedura a început după ce Curtea Supremă a SUA a respins suspendarea emisă cu câteva ore mai devreme de o curte federală de apel.

Potrivit martorilor, Pike a rămas trează în prima fază, a vorbit cu oficialii și a cântat împreună cu ghidul ei spiritual. După a doua doză, jurnaliștii au auzit-o respirând și au văzut-o mișcând capul. Respirația ei s-a auzit aproape o oră, până când martorii au fost scoși din încăpere. Ulterior, o ambulanță a plecat din penitenciar cu sirenele pornite, transmite agerpres.ro.

Avocații lui Pike spun că femeia primește tratament la spital și că nu se știe în ce stare este. Ei au acuzat statul că a eșuat „din nou în a efectua o execuție legală” și au vorbit despre „dificultăți de acces la vene, vene rupte, pentobarbital degradat”.

Protocolul din Tennessee prevede o doză inițială de pentobarbital și o a doua, dacă prima nu are efect. Instrucțiunile nu spun însă ce se întâmplă dacă persoana rămâne în viață după ambele. Departamentul de Corecție susține că protocolul a fost respectat și că substanța a fost „eficientă pe tot parcursul procedurii”. Încă nu se știe dacă eșecul a ținut de medicament, de accesul intravenos sau de altceva.

Guvernatorul Bill Lee, care luni a respins cererile de comutare a pedepsei lui Pike, a suspendat toate execuțiile programate în 2026 și a cerut o anchetă „amănunțită”. Următoarea, a lui Gary Wayne Sutton, era programată pe 3 decembrie.

Sentința la moarte rămâne în vigoare, dar o nouă dată a execuției nu a fost anunțată.

Pike a fost condamnată în 1996 pentru uciderea Colleen Slemmer, o colegă în vârstă de 19 ani din programul Job Corps din Knoxville. Avea 18 ani când a comis crima. Ultima femeie executată în SUA a fost Amber McLaughlin, în Missouri, în 2023.