Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Premierul convoacă ședința Guvernului la ora 13:00. Va propune stare de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile

24 Mart. 2026, 12:12
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
24 Mart. 2026, 12:12 // Actualitate //  Realitatea.md

Membrii Cabinetului de miniștri se vor întruni astăzi, 24 martie, la ora 13:00, într-o ședință extraordinară prezidată de prim-ministrul Alexandru Munteanu.

Șeful Guvernului anunță că va propune instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, după atacurile Rusiei asupra infrastructurii energetice din Ucraina, care au afectat și Republica Moldova.

„Am convocat astăzi, la ora 13:00, ședința Guvernului și vom propune instituirea stării de urgență în sectorul energetic pentru 60 de zile. Aceasta nu este o măsură de panică, ci de responsabilitate”, a declarat premierul.

Loviturile din cursul nopții au dus la deconectarea liniei electrice Vulcănești–Isaccea, principala legătură de alimentare a Republicii Moldova.

„Au fost activate cele 4 linii de interconexiune cu România, dar situația rămâne complicată. Rusia este singura care poartă responsabilitatea pentru asta”, a mai spus prim-ministrul, calificând atacurile drept „o crimă de război” și „un atac la adresa noastră”.

Premierul a precizat că instituirea stării de urgență va permite autorităților să acționeze rapid, să mobilizeze resurse suplimentare și să protejeze infrastructura critică, în vederea limitării efectelor crizei.

„În această după-amiază voi merge în Parlament, împreună cu miniștri și responsabilii direct implicați în gestionarea situației, pentru a prezenta toate argumentele și măsurile necesare și pentru a cere sprijinul deputaților.

Scopul nostru este clar: să întreprindem toate acțiunile necesare pentru ca fiecare cetățean să fie în siguranță și să aibă acces la necesitățile de bază”.

 

Reamintim că linia electrică Isaccea-Vulcănești rămâne deconectată după atacurile asupra infrastructurii energetice din sudul Ucrainei. Alimentarea cu energie electrică a Republicii Moldova este asigurată, deocamdată, prin surse interne și rute alternative de import, activate de Moldelectrica în cooperare cu operatorii din România și Ucraina.

Autoritățile îndeamnă cetățenii să consume rațional energia electrică, în special în orele de vârf, pentru a evita suprasolicitarea rețelelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!