Curs valutar
  • EUR
    19.9719
    -0.0501%
  • USD
    17.2842
    -0.2146%
  • RUB
    0.2055
    -0.7786%
  • RON
    3.8094
    -0.0315%
  • UAH
    0.3864
    -0.3106%

Toate știrile

17 august 2026

Ucraina și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării

27 Mart. 2026, 13:49
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Mart. 2026, 13:49 // În Lume //  Realitatea.md

Ministerele Apărării din Ucraina și Arabia Saudită au semnat un acord de cooperare în domeniul apărării. Anunțul a fost făcut de președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, care a subliniat că documentul stabilește bazele pentru viitoare contracte, investiții și colaborări tehnologice, scrie presa ucraineană.

„Avem un acord important între ministerele Apărării din Ucraina și Arabia Saudită privind cooperarea în domeniul apărării. Înainte de începerea întâlnirii noastre cu Prințul Moștenitor al Arabiei Saudite, Muhammad bin Salman Al Saud, a fost semnat un document corespunzător”, a declarat Zelenski.

Totodată, liderul de la Kiev a precizat că acest acord permite transferul de expertiză și tehnologii în domeniul apărării și consolidarea protecției civilor.

„Suntem pregătiți să împărtășim expertiza și sistemul nostru cu Arabia Saudită și să cooperăm pentru a consolida protecția vieților. Pentru al cincilea an, ucrainenii luptă împotriva acelorași atacuri teroriste cu rachete balistice și drone pe care regimul iranian le desfășoară în prezent în Orientul Mijlociu și regiunea Golfului. Iar Arabia Saudită are ceea ce o interesează pe Ucraina. Această cooperare poate fi reciproc avantajoasă”, a subliniat președintele Ucrainei.

În cadrul discuțiilor, părțile au abordat situația din Orientul Mijlociu și regiunea Golfului, asistența rusă acordată regimului iranian, evoluția piețelor de combustibili și oportunitățile de cooperare energetică.

Anterior, Zelenski a menționat că Ucraina a primit solicitări privind cooperarea în domeniul securității și apărării din partea mai multor state, printre care SUA, Qatar, Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Iordania și Kuweit. În unele cazuri, cooperarea este deja activă: echipe de experți ucraineni sunt pe teren pentru evaluarea situației și împărtășirea experienței.

De asemenea, Ucraina și-a exprimat disponibilitatea de a face schimb de tehnologie și arme cu țările din Orientul Mijlociu, inclusiv posibila furnizare de drone interceptoare în schimbul rachetelor PAC-2 și PAC-3 pentru sistemele Patriot.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

17 Aug. 2026, 16:41
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
17 Aug. 2026, 16:41 // Slider //  Realitatea.md

Pe 4 septembrie 2026, Castel Mimi va găzdui cea de-a IX-a ediție a Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOpera, unul dintre evenimentele culturale de referință din Republica Moldova.

Ediția din acest an are o emoție aparte: este dedicată sopranei Valentina Nafornița și celor 15 ani de carieră ai artistei. Născută în Republica Moldova și apreciată pe scene internaționale, Valentina Nafornița va evolua la VinOpera într-un moment aniversar, alături de publicul de acasă.

Alături de Valentina Nafornița, pe scena de la Bulboaca, va evolua baritonul ucrainean Iurii Samoilov. Prezent pe importante scene internaționale, va aduce la VinOpera forța și expresivitatea uneia dintre cele mai apreciate voci ale generației sale.

Artiștii vor fi acompaniați de Orchestra Municipală „Camerata Chișinău”, sub bagheta maestrului Cristian Spătaru, dirijor și compozitor, Director Artistic și Dirijor al Teatrului Național de Operă și Balet „Maria Bieșu”.

https://youtu.be/t6Q5l936NYc?si=GFhVvubnhG1tMD-Y 

Programul serii va include lucrări semnate de Puccini, Verdi, Rossini, Cilea, Lehár, Kálmán și Enescu, dar și momente cunoscute publicului larg, precum „La donna è mobile”, „Vissi d’arte”, „Bésame Mucho”, „Granada”, „Libiamo ne’ lieti calici” și „’O sole mio”.

Cei care își doresc o experiență mai specială pot alege biletul „Cina la Balcon”, creat pentru o seară în care VinOpera este văzută dintr-o zonă separată, cu vedere către scenă. Biletul include cină, acces la concert din zona balconului, vinuri Castel Mimi. Cina poate fi achiziționată pe castelmimi.md sau pe iticket.md.

Organizat de Fundația Constantin Mimi, VinOpera a crescut de-a lungul celor nouă ediții într-un eveniment care reunește la Bulboaca artiști, iubitori de muzică, reprezentanți ai vieții publice, oameni de afaceri, diplomați și publicul care caută experiențe culturale cu identitate.

Festivalului Internațional de Muzică Clasică VinOpera va avea loc pe 4 septembrie, la Castel Mimi, în satul Bulboaca, raionul Anenii Noi.

Dress code: Elegant.

Biletele sunt disponibile pe iTicket.md.

Organizator: Fundația Constantin Mimi

Parteneri: Castel Mimi, Mastercard, Oficiul Național al Turismului, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu”, Orange

Partener echipament tehnic: Bisconcert

Partener media general TVR Moldova și alți parteneri media: TV8, Agora

Official Coffee Partner: Julius Meinl

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!