Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

La Râbnița, generațiile se apropie prin dialog și învățare comună

30 Mart. 2026, 08:23
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
30 Mart. 2026, 08:23 // Actualitate //  Realitatea.md

Timp de aproape un an, zeci de tineri și persoane în vârstă din Rîbnița au participat la instruiri și activități comune, învățând să comunice, să colaboreze și să-și spună poveștile.

Participanții au trecut prin traininguri de alfabetizare digitală, realizare video, fotografie și comunicare. Au învățat să filmeze, să editeze, să construiască un mesaj și să lucreze în echipă.

Rezultatul: opt istorii video create chiar de ei care reflectă nu doar realități locale, ci și puterea dialogului și a colaborării.

Pentru mulți tineri, aceasta a fost prima interacțiune cu persoane din altă generație.

„În viața de zi cu zi comunic foarte puțin cu persoanele în vârstă. Iar aici este atât de multă interacțiune. Este un schimb de cunoștințe și emoții”, a menționat Elena Opalinskaia, una dintre tinerele participante.

Seniorii, la rândul lor, afirmă că experiența le-a oferit nu doar informații noi, ci și un sentiment de apartenență și apropiere între generații.

„Pentru pensionari, acest lucru a fost foarte necesar. Și comunicarea, și informațiile utile. Am învățat unii de la alții”, povestește Feofania Kosina, vârstnică participantă.

Dincolo de abilitățile tehnice dobândite, procesul a contribuit la creșterea încrederii reciproce.

„În acest proiect am învățat răbdarea și calmul, precum și comunicarea cu persoanele în vârstă. Este o abilitate foarte importantă”, împărtășește tânărul implicat în proiect, Artiom Grițîc.

Cele opt istorii realizate pe parcursul anului nu sunt doar materiale video. Ele reflectă un proces în care oamenii au ajuns să colaboreze, să se asculte și să construiască împreună.

La Rîbnița, acest an de dialog a demonstrat că diferențele de vârstă pot deveni un punct de conexiune atunci când există un cadru potrivit pentru întâlnire și învățare.

Inițiativa a fost posibilă grație suportului oferit în cadrul Proiectului „Consolidarea coeziunii sociale în Moldova prin dialog și abilitare comunitară”, finanțat de Elveția și implementat de PNUD și UNFPA Moldova.

 

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!