Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Cererile fermierilor pentru asigurări agricole din 2025 au fost achitate integral

09 Apr. 2026, 16:19
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
09 Apr. 2026, 16:19 // Societate //  Vlada Ciorici

Cererile depuse de fermieri în anul 2025 pentru subvenționarea primelor de asigurare în agricultură au fost achitate integral, anunță Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură.

În total, au fost recepționate 654 de cereri, cu o valoare de 117,08 milioane de lei. După examinare, 647 de cereri depuse de 497 de beneficiari au fost acceptate, iar suma debursată a constituit 116,63 milioane de lei.

Din total, 72,88 milioane de lei au fost plătite în 2025, iar 43,75 milioane de lei – în 2026, din cauza insuficienței resurselor financiare disponibile anul trecut.

Cea mai mare parte a sprijinului, 90%, a fost direcționată către asigurarea culturilor agricole. Prin această măsură au fost asigurate peste 25 de mii de hectare de culturi, 3 640 de hectare de viță-de-vie și peste 172 de mii de animale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!