Curs valutar
  • EUR
    20.1068
    0%
  • USD
    17.8007
    0%
  • RUB
    0.2133
    0%
  • RON
    3.8098
    0%
  • UAH
    0.3965
    0%

Toate știrile

03 octombrie 2026

Martorii, sub presiune? Avocata Vartic vorbește despre intimidări în anchetă

16 Apr. 2026, 22:32
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Ana Panaguța
16 Apr. 2026, 22:32 // Actualitate //  Ana Panaguța

Martorii în cazul Ludmilei Vartic ar fi intimidați și influențați să nu spună anumite lucruri sau chiar să ofere declarații false, susține avocata familiei, Gabriela Kornacker. Potrivit acesteia, echipa de apărare deține informații care indică presiuni asupra persoanelor implicate, ceea ce ridică semne de întrebare privind credibilitatea unor mărturii.

În acest context, în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8, avocata a subliniat că probatoriul în acest caz nu se va baza exclusiv pe declarațiile martorilor, în special ale angajaților din instituțiile vizate, considerând că acestea ar putea să nu fie relevante pentru stabilirea adevărului.

„Există și alte metode și acțiuni de procedură care pot demonstra anumite lucruri, iar noi mizăm pe acestea”, a declarat Gabriela Kornacker.

Avocata și-a exprimat speranța că ancheta va fi desfășurată în mod riguros, astfel încât toate faptele să fie scoase la iveală și circumstanțele cazului să fie pe deplin elucidate.

Precizăm că, pe 3 martie 2026, Ludmila Vartic s-ar fi aruncat de la etajul superior al unui bloc de locuit din Capitală. La câteva zile, în spațiul public au apărut mai multe informații precum că femeia ar fi fost agresată de soț, vicepreședinte al Consiliului Raional Hîncești, iar urmare a acuzațiilor funcționarul a demisionat, apoi a respins acuzațiile.

Peste 30 de persoane au fost audiate pe acest caz. Copiii cuplului au depus mărturii în condiții speciale. Ancheta este actualmente gestionată de către procurori și polițiștii din Capitală.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
Inovație, talent și investiții strategice, în prim-plan la Moldova Global Business Services & Investment Forum 2026
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
03 Oct. 2026, 08:15
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
03 Oct. 2026, 08:15 // Societate //  Realitatea.md

Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău se transformă în acest weekend în centrul sărbătorii vinului. Ziua Națională a Vinului va fi marcată pe 3 și 4 octombrie, cu degustări, masterclass-uri, tururi ghidate, activități tradiționale și concerte.

Evenimentul începe sâmbătă, 3 octombrie, de la ora 11:00, cu activitățile de la Școala Vinului, unde vizitatorii vor putea participa la degustări ghidate. O sesiune costă 100 de lei. În același timp, în Curtea Țărănească vor avea loc activități dedicate tradițiilor și culturii vitivinicole.

La ora 12:00 va avea loc inaugurarea oficială a Zilei Naționale a Vinului, pe scena din PMAN, iar evenimentul va fi transmis LIVE la Realitatea TV și rlive.md.

Tot sâmbătă, între 12:00 și 22:30, este programat spectacolul artistic. Pe scenă vor urca Maria Iliuț și ansamblul etnofolcloric „Crenguță de iederă”, Ansamblul de cântece și dansuri „Enigma Romilor”, colective artistice naționale, Lidia Isac & Band, Satoshi și DJ Fox. Unul dintre momentele speciale ale zilei este programat la ora 13:00, când organizatorii vor încerca să stabilească un record Guinness pentru „Cea mai mare viță de vie umană din lume”.

Vizitatorii vor putea descoperi mai multe despre vinurile și tradițiile Moldovei și prin tururi ghidate în PMAN, organizate între 14:00 și 16:30, cu plecări la fiecare 30 de minute și ghidaj oferit de Wine of Moldova.

Duminică, 4 octombrie

Programul continuă duminică, începând cu ora 11:30. În prima parte a zilei va avea loc înmânarea premiului „Polobocul de Aur”, oferit de Camera de Comerț și Industrie. Școala Vinului va funcționa între 11:30 și 18:00, iar vizitatorii vor putea participa la degustări ghidate. În aceeași perioadă vor continua activitățile din Curtea Țărănească.

Pe scena din PMAN, programul artistic începe la ora 12:00 și va include colective artistice din Republica Moldova, Orchestra Folclor a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici” din Chișinău, Ansamblul profesionist de muzică și dans „Izvorașul” din Cahul, formația Cuibul, iar capul de afiș al serii va fi Zdob și Zdub. Programul va fi completat de DJ Fox.

Și duminică vor fi organizate tururi ghidate prin PMAN, între 13:00 și 16:00, cu plecări la fiecare 30 de minute. Organizatorii îi invită pe iubitorii vinului și ai tradițiilor moldovenești să participe la evenimentele din 3 și 4 octombrie, în Piața Marii Adunări Naționale din Chișinău.

Ziua vinului în cifre

În acest an, autoritățile estimează că Ziua Națională a Vinului va aduna circa 200.000 de vizitatori în cele două zile de sărbătoare. La eveniment vor participa 114 vinării, dintre care 49 sunt mici producători. Organizatorii se așteaptă la aproximativ 100.000 de degustări și la vânzarea a circa 150.000 de sticle de vin, iar alte 6.500 de sticle vor fi oferite pentru degustare.

Potrivit Oficiului Național al Viei și Vinului, impactul economic al evenimentului este estimat la 78 de milioane de lei. Ziua Națională a Vinului este sărbătorită în Republica Moldova din anul 2002.