Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Moldovenii revin peste hotare după sărbători: Aglomerație la Aeroportul Chișinău

21 Apr. 2026, 16:27
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
21 Apr. 2026, 16:27 // Societate //  Cătălina Boico

În această perioadă, Aeroportul Internațional ”Eugen Doga” din Chișinău înregistrează un trafic intens, determinat de numărul mare de pasageri care călătoresc după sărbătorile pascale. Pentru a asigura o experiență cât mai eficientă și buna desfășurare a activităților, autoritățile îndeamnă cetățenii să țină cont de următoarele recomandări:

  • Ajungeți din timp la aeroport. Este recomandat să vă prezentați cu cel puțin trei ore înainte de decolare, pentru a parcurge fără grabă formalitățile necesare: check-in, control de securitate și control de frontieră.
  • Pregătiți-vă pentru controlul de securitate. Lichidele și produsele cosmetice trebuie să fie în recipiente de maximum 100 ml, plasate într-o pungă transparentă, resigilabilă (max. 1 litru); scoateți din bagajul de mână dispozitivele electronice de dimensiuni mari (laptopuri, tablete); evitați transportarea obiectelor interzise (cuțite, foarfece, brichete etc.); optați pentru îmbrăcăminte și încălțăminte comodă.
  • Respectați regulile de trecere a frontierei. Asigurați-vă că aveți documentele de călătorie valabile la îndemână; pregătiți pașaportul sau cartea de identitate și biletul de avion; urmați indicațiile polițiștilor de frontieră și ale personalului aeroportuar.
  • Manifestați respect și răbdare – pentru a contribui la fluidizarea proceselor din aeroport.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Poliția de Frontieră îndeamnă cetățenii să manifeste respect și răbdare față de ceilalți pasageri și personalul implicat, contribuind astfel la un flux mai eficient și o atmosferă plăcută pentru toți.

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!