Avocatul și doctorul în drept Mihai Corj este unul dintre reprezentanții societății civile care participă astăzi la consultările publice pe marginea modificării Legii cu privire la Procuratură. După un discurs și propuneri de câteva zecei de minute, Mihai Corj a fost întrerupt de către Olesea Stamate, fiind rugat să fie cât mai scurt în declarații.
Doctorul în drept Mihai Corj s-a arătat deranjat de acest fapt, menționând că se află în „incinta Parlamentului, unui parlare. Până acum a fost parlare, iar în concreto nu a fost nimico. Acum vin în concreto. Nu vin așa…”.
Vedeți momentul mai jos:






