Curs valutar
  • EUR
    20.1573
    0%
  • USD
    17.2846
    0%
  • RUB
    0.2055
    0%
  • RON
    3.8339
    0%
  • UAH
    0.3877
    0%

Toate știrile

30 august 2026

Rețea internațională de agenți ruși, destructurată. Printre suspecți se numără și cetățeni ai Moldovei

27 Apr. 2026, 15:45
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
27 Apr. 2026, 15:45 // În Lume //  Realitatea.md

Cetățeni din Republica Moldova se numără printre membrii unei rețele de agenți ruși destructurate în urma unei operațiuni internaționale coordonate de Poliția Națională a Ucrainei, care pregătea atentate teroriste și asasinate în Ucraina și în state ale Uniunii Europene.

Potrivit autorităților ucrainene, gruparea era formată din cetățeni din Ucraina, Rusia, Belarus, Moldova, Georgia, Letonia și Grecia. Membrii acesteia aveau roluri diferite, de la colectarea de informații și asigurarea logisticii până la pregătirea mijloacelor pentru comiterea crimelor.

Ancheta arată că suspecții planificau asasinate la comandă și atacuri teroriste, vizând jurnaliști ucraineni, un militar din cadrul serviciului de informații militare (GUR), dar și cetățeni străini care susțin Ucraina și critică politica Federației Ruse, inclusiv un opozant rus și un activist lituanian.

Potrivit comunicatului poliției din Ucraina, „participanții grupării efectuau supraveghere ilegală asupra persoanelor vizate, colectau informații despre locația, deplasările și contactele acestora, după care planificau eliminarea fizică”.

În total, 13 persoane au fost puse sub învinuire, dintre care 9 au fost reținute pe teritoriul statelor Uniunii Europene, iar pentru alte 4 au fost emise mandate europene de arest.

Autoritățile ucrainene susțin că membrii rețelei aveau contacte directe cu serviciile speciale ruse și că au fost documentate inclusiv tentative de recrutare a unor persoane vulnerabile, inclusiv minori și persoane strămutate intern.

Operațiunea, denumită „GART”, a fost desfășurată cu sprijinul partenerilor europeni, inclusiv Europol și Eurojust. Au avut loc rețineri în Lituania și alte state UE, precum și percheziții în Ucraina, Polonia și Grecia.

Ancheta este în desfășurare, iar autoritățile încearcă să identifice toți membrii rețelei, coordonatorii acesteia și sursele de finanțare, inclusiv tranzacții realizate prin criptomonede.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Peste 54.000 de rechizite colectate și 868 de copii pregătiți de școală. Rezultatele campaniei „Vreau și eu să învăț”
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Aceeași apă. Trăită altfel. Gura Căinarului te invită să o redescoperi într-un ambalaj nou
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
Un teren sufocat de anvelope abandonate, curățat în urma unei intervenții voluntare a A.P. Moldcontrol
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
E plăcut să primești: Orange le oferă clienților bonusuri la alegere, direct din My Orange
29 Aug. 2026, 17:45
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
29 Aug. 2026, 17:45 // Slider //  Realitatea.md

Meta va plăti aproximativ 17,1 miliarde de dolari pentru a închide unul dintre cele mai ample litigii din Statele Unite privind siguranța copiilor pe internet. Acordul a fost acceptat de 47 de state americane, Districtul Columbia și mai multe teritorii și vine după o serie de înfrângeri suferite de companie în instanță.

În cadrul înțelegerii, compania care deține Instagram și Facebook s-a angajat nu doar să achite o sumă uriașă, ci și să introducă noi măsuri pentru protejarea utilizatorilor adolescenți.

Printre modificările anunțate se numără limitarea utilizării Instagram și Facebook de către adolescenți la două ore pe zi, oprirea funcției de derulare infinită și restricționarea utilizării platformelor în intervalul 00:00–06:00. De asemenea, notificările vor fi dezactivate în timpul orelor de școală, între 08:00 și 15:00.

Înțelegerea a fost negociată de noul director juridic al Meta, C.J. Mahoney, cu aprobarea personală a lui Mark Zuckerberg. Compania a încercat astfel să evite un proces federal de amploare în California, unde mai multe state susțineau că produsele Meta au fost concepute într-un mod care poate crea dependență și poate afecta sănătatea și siguranța copiilor.

Meta, presată de mai multe înfrângeri în instanță

Presiunea asupra companiei a crescut după ce Meta a pierdut două procese importante în luna martie. Într-unul dintre cazuri, compania a fost acuzată că platformele sale au contribuit la problemele de sănătate mintală ale utilizatorilor tineri. Ulterior, pe 10 august, o curte federală de apel a respins încercarea Meta de a bloca procesele invocând protecția oferită de Secțiunea 230 din legislația americană și Primul Amendament.

În procesul de la Oakland, statele solicitau penalități care puteau ajunge la aproximativ 200 de miliarde de dolari, precum și modificări ale platformelor. În cele din urmă, cele 47 de state participante au acceptat acordul. Texasul, care nu s-a alăturat inițial înțelegerii, a ajuns ulterior la un acord separat cu Meta, în valoare de aproximativ un miliard de dolari, însoțit de măsuri similare pentru protecția tinerilor.

Meta se confruntă însă în continuare cu mii de alte procese intentate de adolescenți, familii și districte școlare. Un alt proces major este programat pentru luna octombrie, în California. Compania susține că are în continuare încredere că poate câștiga aceste litigii.