Curs valutar
  • EUR
    20.2161
    -0.0401%
  • USD
    18.0582
    -0.031%
  • RUB
    0.2240
    -0.0893%
  • RON
    3.7807
    0%
  • UAH
    0.3958
    -0.859%

Toate știrile

27 octombrie 2026

Reguli noi în Marea Britanie: acces limitat pentru copiii sub 16 ani la rețelele sociale

28 Apr. 2026, 12:41
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
28 Apr. 2026, 12:41 // În Lume //  Realitatea.md

Marea Britanie pregătește introducerea unor restricții privind utilizarea platformelor sociale de către copiii cu vârsta sub 16 ani.

Anunțul a fost făcut în Parlament de ministra educației, Olivia Bailey, care a precizat că autoritățile vor implementa o formă prin care vor limita accesul copiilor la rețelele sociale sau funcționalitatea acestora, scrie Sky News.

Decizia vine după ce Camera Lorzilor a susținut, pentru a patra oară, o propunere de interzicere totală a rețelelor sociale pentru persoanele sub 16 ani. Totuși, Camera Comunelor a respins anterior proiectul, motivând necesitatea finalizării unei consultări publice înainte de adoptarea unei decizii definitive.

Potrivit oficialilor britanici, guvernul nu mai analizează dacă vor fi introduse restricții, ci doar forma pe care acestea o vor avea. Olivia Bailey a precizat că executivul urmărește implementarea unei obligații legale pentru secretarul de stat, astfel încât măsurile să devină obligatorii după finalizarea consultării.

Autoritățile au transmis că au analizat opiniile părinților, profesorilor și organizațiilor care lucrează cu copii. Mii de persoane au participat la consultare, iar guvernul consideră că actualul mod de funcționare al platformelor nu oferă suficientă protecție minorilor.

În plus, ministra educației a menționat că sunt luate în calcul și măsuri suplimentare, inclusiv limitarea accesului la platforme în anumite intervale de timp, precum noaptea sau alte perioade considerate nepotrivite pentru copii.

Oficialii au precizat că o decizie finală ar putea fi adoptată până la sfârșitul anului, după încheierea consultării publice. Ministra mediului, Emma Reynolds, a afirmat că autoritățile vor acționa relativ rapid după publicarea concluziilor.

Dacă acestea vor fi adoptate, măsurile ar alinia Regatul Unit la alte state, precum Australia, care a anunțat restricții similare. De asemenea, Franța, Spania și Turcia analizează acțiuni asemănătoare.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Turcia interzice accesul copiilor sub 15 ani la social media după atacurile din școli

Realitatea Live

Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Aventus Finance a obținut certificarea internațională pentru managementul securității informației
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
27 Oct. 2026, 18:30
 // Categoria: Slider // Autor:  Cătălina Boico
27 Oct. 2026, 18:30 // Slider //  Cătălina Boico

Circulația rutieră pe Transfăgărășan (DN 7C) a fost închisă temporar marți, 27 octombrie, de la ora 18:00, din cauza ninsorilor, ceții și temperaturilor scăzute. Anunțul a fost făcut de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, scrie Antena3.ro.

Potrivit reprezentanților companiei, măsura vizează sectorul cuprins între Piscul Negru, în județul Argeș, și Bâlea Cascadă, în județul Sibiu, respectiv tronsonul situat între kilometrii 108+000 și 130+800.

Autoritățile române atrag atenția că, la altitudini mari, vremea se poate schimba rapid, iar apariția unor fenomene meteorologice imprevizibile în această perioadă a anului poate afecta siguranța circulației.

„La altitudini mari, schimbarea condițiilor meteorologice are o dinamică sporită”, au transmis reprezentanții companiei, explicând că astfel de situații impun măsuri pentru protejarea participanților la trafic.

Când ar putea fi redeschis Transfăgărășanul

Redeschiderea temporară a sectorului închis sau închiderea definitivă a întregului tronson pentru perioada de iarnă vor fi decise în funcție de evoluția vremii. Înainte de luarea unei decizii privind reluarea circulației, vor fi verificate condițiile de viabilitate și siguranță a drumului, în conformitate cu reglementările aplicabile.

Reprezentanții Secției de Drumuri Naționale (SDN) Sibiu, din cadrul DRDP Brașov, precum și cei ai SDN Pitești, din cadrul DRDP București, vor monta indicatoarele și semnalizarea rutieră specifice sectorului închis circulației.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

VIDEO Ninsori abundente pe Transfăgărășan. Șoferii, avertizați să nu circule fără mașini echipate pentru iarnă