Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Crima de la Beriozchi, care a cutremurat țara: Dosarul de omor din 2011, trimis în judecată

30 Apr. 2026, 14:50
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
30 Apr. 2026, 14:50 // Actualitate //  Cătălina Boico

Urmărirea penală în cazul omorului unui bărbat, comis în anul 2011 în satul Beriozchi, raionul Anenii Noi, a fost finalizată și transmisă în instanța de judecată. Potrivit Procuraturii Generale (PG), în perioada 24-26 decembrie 2011, Stepan Găină de 63 de ani, aflat la domiciliul său din Beriozchi, ar fi agresat victima în urma unui conflict legat de remunerarea pentru munca prestată în gospodărie. Acesta i-ar fi aplicat multiple lovituri în diferite regiuni ale corpului, inclusiv la nivelul capului, provocându-i leziuni incompatibile cu viața.

Conform probelor administrate, după comiterea faptei, învinuitul ar fi înhumat clandestin cadavrul victimei pe teritoriul propriei gospodării, pentru a ascunde urmele infracțiunii. În urma unui șir de acțiuni de urmărire penală și măsuri speciale de investigație, inclusiv cu implicarea agenților sub acoperire, osemintele victimei au fost descoperite și ridicate în cadrul unei percheziții efectuate în luna ianuarie 2026.

„Urmare a acțiunilor complexe de urmărire penală și a expertizelor judiciare dispuse, procurorii au acumulat probe suficiente pentru trimiterea cauzei în judecată. În vederea asigurării reparării prejudiciului cauzat prin infracțiune, la demersul procurorului a fost aplicat sechestru asupra bunurilor imobile ale învinuitului, în valoare totală de peste 3,5 milioane de lei.

Persoana vizată este învinuită de săvârșirea infracțiunii de omor intenționat comis în circumstanțe agravante. Reamintim că, sub conducerea procuraturii, în privința aceluiași învinuit sunt investigate și alte cauze penale aflate în prezent în derulare”, transmite PG.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că dosarul de la Beriozchi, raionul Anenii Noi, a devenit public pe 23 decembrie 2025, când poliția investiga dispariția unui bărbat de 61 de ani, semnalată încă din septembrie. În urma perchezițiilor efectuate la gospodăriile ce aparțin lui Stepan Găină, cu sprijinul brigăzii cu destinație specială „Fulger”, au fost ridicate haine ale victimei, oseminte presupuse a fi umane, cu urme de culoare caracteristică sângelui, precum și obiecte care ar fi putut fi folosite la comiterea infracțiunilor.

În luna ianuarie 2026, ministra MAI, Daniella Misail-Nichitin, a declarat că ancheta în dosarul crimelor de la Beriozchi este în desfășurare, iar urmărirea penală vizează șase victime. Omorurile ar fi fost comise în perioada 2005-2015.

Totodată, în presă a apărut că Stepan Găină hrănea porcii din gospodăria sa cu carne de om.

Hrăneau porcii cu carne de om. Dezvăluiri șocante despre crima de la Anenii Noi

Realitatea Live

28 Oct. 2026, 22:59
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
28 Oct. 2026, 22:59 // Slider //  Ana Panaguța

Un nou centru comercial, în valoare de aproximativ 250 de milioane de euro, va fi construit la Stăuceni, de companiile SUMMA și FIBA. Investiția reprezintă circa 1,3% din Produsul Intern Brut al Republicii Moldova și se numără printre cele mai mari proiecte private realizate în țară de la proclamarea independenței.

Lansarea construcției a avut loc în prezența premierului Vasile Tofan, care a declarat că astfel de proiecte pot contribui la crearea locurilor de muncă, dezvoltarea serviciilor și accelerarea creșterii economice.

Șeful Executivului a subliniat că Republica Moldova are nevoie de mai multe investiții private de anvergură pentru a ajunge la o creștere economică anuală de 4-5%.

„Dacă vrem să creștem economia mai rapid, avem nevoie de mai multe asemenea investiții ambițioase și de mai mulți investitori care să creadă în Moldova pe termen lung”, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a menționat și potențialul noului centru comercial de a atrage vizitatori din țările vecine, inclusiv din România, contribuind astfel la dezvoltarea turismului. Potrivit acestuia, autoritățile își doresc ca tot mai mulți oameni să aleagă Chișinăul pentru cumpărături, restaurante, evenimente și escapade de weekend.

„Provocarea este să vină ieșenii la mall la Chișinău, nu doar noi la Iași”, a afirmat premierul.

Totodată, Vasile Tofan a apreciat faptul că SUMMA și FIBA își extind investițiile în Republica Moldova. Cele două companii au dezvoltat anterior proiecte în domeniul turismului, serviciilor hoteliere și sănătății, iar în prezent sunt implicate și în sectorul energetic.

Printre proiectele energetice se numără un parc eolian cu o capacitate de peste 40 MW și un sistem de stocare a energiei de peste 10 MWh.

„Asta îmi place cel mai mult la proiectul de astăzi: investitori care cunosc Moldova, au investit aici, au avut încredere și aleg să investească din nou – la o scară mult mai mare”, a mai declarat Vasile Tofan.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!