Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Paradox imobiliar în Moldova: vânzările se prăbușesc, prețurile rămân umflate

05 Mai 2026, 15:33
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
05 Mai 2026, 15:33 // Economie //  Realitatea.md

Piața imobiliară din Moldova traversează o perioadă paradoxală: vânzările s-au prăbușit, dar prețurile rămân la niveluri record. O analiză IPRE arată că numărul tranzacțiilor de apartamente a scăzut drastic, de la 22 565 în 2024 la doar 10 832 în 2025, adică o reducere de 52%, iar tendința s-a accentuat în 2026, când în primul trimestru s-au vândut doar 1 340 de locuințe la nivel național, cu 68% mai puțin decât în aceeași perioadă din 2025.

În Chișinău, situația este și mai pronunțată: tranzacțiile au coborât de la 16 141 în 2024 la 6 334 în 2025, însă prețurile au rămas aproape neschimbate, atingând un maxim istoric de aproximativ 1 700–1 900 euro pe metru pătrat. Practic, piața nu s-a prăbușit, ci a intrat într-un blocaj în care vânzătorii și cumpărătorii nu mai ajung la un compromis.

Datele arată că doar un număr foarte mic de tranzacții influențează prețurile întregii piețe. De exemplu, în primul trimestru din 2026, în Chișinău s-au vândut doar 623 de apartamente, în timp ce peste 15 000 erau listate la vânzare. Aceste puține tranzacții stabilesc însă nivelul de referință pentru toate ofertele.

Un alt fenomen major este schimbarea profilului cumpărătorului. Dacă în 2023 doar 4,2% din tranzacții erau realizate prin credit ipotecar, în primele două luni din 2026 ponderea a ajuns la 60,7%. Cu alte cuvinte, 6 din 10 locuințe sunt cumpărate prin credit, ceea ce arată că persoanele fără acces la finanțare au fost practic eliminate din piață.

În același timp, prețurile au crescut accelerat în ultimii ani. Dacă în 2020 un metru pătrat în Chișinău costa în medie 705 euro, în 2025 a ajuns la circa 1 720 euro, o creștere de 144%. Indicele prețurilor imobiliare a urcat cu peste 226% față de 2019.

Analiza explică că prețurile nu scad pentru că vânzătorii nu sunt presați să vândă. Rata creditelor neperformante este foarte mică, de doar 0,9%, ceea ce înseamnă că proprietarii nu sunt obligați să reducă prețurile. Mulți preferă să aștepte, mai ales în lipsa unor alternative atractive de investiții.

În paralel, oferta de locuințe noi este limitată. Numărul autorizațiilor de construire pentru blocuri locative în Chișinău a scăzut puternic, de la 86 în 2024 la doar 33 în 2025, cel mai mic nivel din ultimii ani, ceea ce contribuie la menținerea prețurilor ridicate.

Efectele sunt vizibile și la nivel social. La prețurile actuale, un moldovean cu salariul mediu estimat la circa 17 400 de lei ar avea nevoie de aproape 10 ani de venituri integrale pentru a cumpăra un apartament de 60 m², ceea ce face locuințele inaccesibile pentru o mare parte a populației.

Analiza subliniază că prețurile nu vor scădea semnificativ în lipsa unor presiuni structurale clare, fie din partea ofertei, fie din partea cererii. Pentru anul 2026, scenariul cel mai probabil este o plafonare a pieței: un volum redus de tranzacții, prețuri rigide și o piață dominată de cumpărătorii care au acces la finanțare.

Totodată, IPRE avertizează că intervențiile artificiale pentru forțarea scăderii prețurilor ar putea genera instabilitate financiară fără să rezolve problemele reale ale pieței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Moldretail Group: susținerea producătorilor autohtoni, dincolo de raft
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
20 Oct. 2026, 22:27
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
20 Oct. 2026, 22:27 // Slider //  Ana Panaguța

Republica Moldova are 1.790 de adăposturi, cu o capacitate totală de peste 350.000 de persoane, însă nu toate corespund standardelor minime. Declarația a fost făcută de ministra Afacerilor Interne, Daniella Misail-Nichitin în cadrul emisiunii „Pe față” de la Moldova1.

„Vorbim de un număr total de 1.790 de adăposturi, dintre care peste 250 sunt adăposturi cu destinație civilă și antiradioactivă. Din păcate, nu toate corespund standardelor minime, pentru că sunt necesare investiții suplimentare și reparații”, a declarat ministra.

Potrivit acesteia, autoritățile elaborează anual planuri de pregătire pentru gestionarea situațiilor de urgență, care includ instruirea autorităților publice locale și informarea populației despre comportamentul în cazul dezastrelor și calamităților naturale.

Locațiile adăposturilor pot fi consultate pe o hartă interactivă publicată pe pagina Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU). Capacitatea diferă de la un adăpost la altul, a precizat Daniella Misail-Nichitin.