Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

VIDEO Ion Ceban: Primăria Chișinău a atras 4,5 miliarde de lei pentru proiecte de dezvoltare

05 Mai 2026, 19:47
 // Categoria: Societate // Autor:  Cătălina Boico
05 Mai 2026, 19:47 // Societate //  Cătălina Boico

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a anunțat că Primăria Chișinău a atras 4,5 miliarde de lei, cel mai mare pachet de investiții pentru diverse proiecte realizate în oraș, prin diferite instrumente financiare, împreună cu partenerii din Uniunea Europeană. Este cel mai mare pachet financiar în domenii-cheie.

„Sunt proiecte fără precedent pentru Chișinău și exemple pentru țară, care demonstrează că acolo unde alții doar promit, noi facem și livrăm rezultate concrete. Asta înseamnă proiecte reale, implementate în beneficiul oamenilor, în domenii precum construcția și extinderea drumurilor, eficiența energetică a zecilor de instituții, managementul deșeurilor, protejarea mediului și reabilitarea râului Bîc, modernizarea sistemului de apă și canalizare și altele”, a declarat edilul.

Totodată, Ceban a adăugat că atragerea investițiilor Uniunii Europene este o muncă enormă, depusă de câțiva ani.

„Fiecare proiect are partea de grant, partea pe care noi, Primăria împreună cu locuitorii o luăm împrumut pe o perioada‌ de timp și partea din bugetul municipal. În toți acești ani nu a existat nici o datorie din partea noastră, totul fiind achitat în termen. Iată de ce în timp, am devenit parteneri de încredere”, a spus Ion Ceban.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

19 Aug. 2026, 14:34
 // Categoria: Societate // Autor:  Valentina Buza
19 Aug. 2026, 14:34 // Societate //  Valentina Buza

Energocom Trading va furniza gaze naturale către S.A. „Termoelectrica” în perioada ianuarie–aprilie 2027. Pentru cele patru luni, volumul total estimat constituie 1.911.100 MWh, echivalentul a aproximativ 180,5 milioane m³ de gaze naturale, destinate producerii energiei termice și electrice.

Pentru perioada ianuarie–aprilie 2027, volumele contractate sunt de 647.008 MWh în luna ianuarie, 569.330 MWh în februarie, 493.679 MWh în martie și 201.083 MWh în aprilie.
Anterior, Energocom Trading a contractat pentru S.A. „Termoelectrica” 618.438 MWh pentru lunile octombrie–noiembrie 2026 și 600.412 MWh pentru luna decembrie. Astfel, compania va asigura furnizarea gazelor naturale către cel mai mare consumator de gaze din Republica Moldova pe întreaga perioadă octombrie 2026–aprilie 2027.

„Acest rezultat consolidează poziția Energocom Trading pe segmentul concurențial al pieței gazelor naturale din Republica Moldova și confirmă capacitatea companiei de a răspunde necesităților marilor consumatori prin soluții de furnizare sigure și competitive. Totodată, compania continuă să contribuie la dezvoltarea unei piețe concurențiale și funcționale a gazelor naturale”, se arată în mesajul Energocom.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!