Curs valutar
  • EUR
    19.9367
    -0.1741%
  • USD
    17.2224
    -0.0447%
  • RUB
    0.2026
    0.0494%
  • RON
    3.8020
    -0.2209%
  • UAH
    0.3845
    -0.1821%

Toate știrile

19 august 2026

Eugen Osmochescu: Eu nu procur și nu consum produse rusești și din Belarus

06 Mai 2026, 15:22
 // Categoria: Economie // Autor:  Realitatea.md
06 Mai 2026, 15:22 // Economie //  Realitatea.md

Produsele din Rusia și Belarus continuă să fie comercializate în Republica Moldova, însă doar în limitele cadrului legal internațional și ale sancțiunilor în vigoare, susține ministrul Economiei, Eugen Osmochescu.

Oficialul a explicat că pe rafturile magazinelor ajung în principal produse de consum cotidian, care nu sunt vizate de sancțiunile internaționale sau de cele impuse de Uniunea Europeană. În același timp, acesta a subliniat că Republica Moldova respectă acordurile comerciale existente cu mai multe state, inclusiv cu Rusia și Belarus.

„Din punct de vedere personal, nu procur și nu consum produse rusești și din Belarus, pe fondul războiului din Ucraina”, a declarat ministrul, precizând însă că deciziile la nivel de stat sunt dictate de angajamentele juridice și comerciale existente.

Autoritățile analizează în prezent posibilitatea reducerii dependenței de importurile din aceste țări, inclusiv în contextul noilor sancțiuni adoptate de Uniunea Europeană, la care Republica Moldova încearcă să se alinieze.

Potrivit datelor prezentate de ministru, relațiile comerciale cu statele CSI, în special Rusia și Belarus, sunt în scădere. În 2025, exporturile către aceste piețe au reprezentat aproximativ 6,5% din totalul exporturilor Republicii Moldova. În continuare, pe aceste piețe sunt livrate în principal produse agroalimentare, precum merele și cireșele. Ministrul a atras atenția că sectorul are nevoie de îmbunătățiri logistice pentru a-și menține competitivitatea.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

18 Aug. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
18 Aug. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a publicat în seara zilei de 18 august o fotografie de pe patul de spital, după ce a trecut printr-o intervenție chirurgicală care a durat aproape șapte ore. Edilul a anunțat că, în prezent, starea sa este bună.

„După o intervenție chirurgicală de aproape 7 ore, vă comunic că, la această etapă, totul este bine”, a transmis Ceban într-o postare pe rețelele sociale.

Primarul le-a mulțumit medicilor care au efectuat intervenția, dar și tuturor celor care i-au transmis mesaje și gânduri bune în această perioadă.

Ceban a încheiat mesajul cu o urare de sănătate pentru toți, indiferent de opiniile pe care le au.

Anterior, primarul Capitalei anunțase că este internat într-o instituție medicală din Chișinău și că este monitorizat de medici. Acesta precizase că, după revenirea în țară, a fost internat inițial într-un spital municipal, iar ulterior a fost transferat, la recomandarea medicilor, într-o altă instituție medicală.

În perioada în care s-a aflat internat, Ion Ceban a susținut că și-a continuat activitatea de la distanță, participând la ședințe și menținând legătura cu colegii din cadrul municipalității.

Primarul Capitalei, Ion Ceban, anunță că va fi supus unei intervenții chirurgicale: Mă întorc de urgență în țară

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!