Curs valutar
  • EUR
    20.1773
    -0.0927%
  • USD
    17.9274
    -0.7642%
  • RUB
    0.2192
    -1.0493%
  • RON
    3.7751
    -0.1271%
  • UAH
    0.3937
    -0.508%

Toate știrile

05 noiembrie 2026

Șoferița care a lovit pe trotuar o fetiță de trei ani, la Comrat, condamnată cu suspendare. Ce spun părinții

08 Mai 2026, 14:41
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Cătălina Boico
08 Mai 2026, 14:41 // Actualitate //  Cătălina Boico

Șoferița din Comrat care, pe 5 noiembrie 2025, a lovit cu mașina o fetiță de trei ani ce se deplasa pe trotuar alături de mama sa, a fost condamnată la trei ani și șase luni de închisoare cu suspendare, transmite Unimedia.info. Părinții copilului au declarat că nu sunt de acord nici cu sentința pronunțată, nici cu valoarea prejudiciului stabilit și intenționează să conteste decizia. Potrivit acestora, în urma accidentului, minora a fost supusă unei intervenții chirurgicale în Turcia, iar cheltuielile s-au ridicat la aproximativ 400.000 de lei.

Potrivit sentinței pronunțate de Judecătoria Comrat, femeia a primit o pedeapsă de trei ani și șase luni de închisoare, executarea acesteia fiind suspendată pe un termen de probă de trei ani. De asemenea, instanța a dispus anularea dreptului de a conduce mijloace de transport și a fost obligată să achite 4000 de lei pentru compensarea cheltuielilor de tratament ale uneia dintre victime, precum și 4082 de lei cheltuieli judiciare în beneficiul statului.

În același timp, acțiunea civilă prin care se solicită recuperarea prejudiciului material în valoare de 80 de mii de lei a fost admisă în principiu, urmând ca suma finală să fie stabilită într-un proces civil separat, potrivit sursei citate. Sentința poate fi contestată în termen de 15 zile.

Sursa: Unimedia.info

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Amintim că tragedia s-a produs la începutul lunii noiembrie 2025. Potrivit poliției, o șoferiță de 39 de ani, aflată la volanul unui Hyundai, ar fi încurcat pedalele de frână și accelerație, pierzând astfel controlul asupra vehiculului. Mașina a părăsit partea carosabilă și a lovit copilul, care se deplasa pe trotuar împreună cu mama sa.

Ulterior, la data de 6 noiembrie, femeia a fost plasată în arest pentru 30 de zile.

Șoferița care a lovit o fetiță de 3 ani la Comrat, arestată pentru 30 de zile

Realitatea Live

04 Nov. 2026, 22:31
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
04 Nov. 2026, 22:31 // Slider //  Ana Panaguța

Președintele american Donald Trump a declarat miercuri, 4 noiembrie, că Partidul Democrat va fi „distrus” dacă ar lansa o procedură de destituire împotriva sa, după ce democrații vor prelua controlul Congresului la începutul lui 2027, relatează Agerpres.

Întrebat de presă despre o posibilă destituire în urma înfrângerii zdrobitoare a Partidului său Republican în alegerile de la jumătatea mandatului, Trump a declarat: „Cred că asta ar distruge Partidul Democrat dacă ar proceda așa”, adăugând că nu există „niciun motiv” pentru a fi demis din funcție.

Donald Trump a afirmat totodată că secretarul apărării Pete Hegseth a făcut o „treabă foarte bună”, în pofida înfrângerii spectaculoase electorale a Partidului Republican, pe care președintele american însuși a atribuit-o războiului din Iran.

„Nu, cred că face o treabă foarte bună”, a declarat Trump întrebat de jurnaliști despre posibilitatea de a-l demite pe secretarul apărării.

În prima sa apariție publică în fața camerelor de televiziune de la înfrângerea istorică suferită marți de Partidul Republican, președintele american a vorbit de asemenea miercuri despre proiectele sale de construcție din capitala Washington, relatează dpa.

Trump a lăudat în mod special sala de bal pe care o construiește la Casa Albă.

Aceasta ar urma să fie „cea mai frumoasă din lume”, a declarat președintele american, care a menționat și planul său de a construi un arc de triumf și de a renova un vechi teren de golf din capitala.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!