Curs valutar
  • EUR
    20.1579
    0.3344%
  • USD
    17.9853
    0.2096%
  • RUB
    0.2220
    -0.3604%
  • RON
    3.7744
    0.3073%
  • UAH
    0.3939
    -0.4824%

Toate știrile

03 noiembrie 2026

Poarta de fotbal, coșmarul unui copil din Tocuz. Băiatul a ajuns la spital cu capul spart

12 Mai 2026, 16:39
 // Categoria: Societate // Autor:  Realitatea.md
12 Mai 2026, 16:39 // Societate //  Realitatea.md

Un copil a fost rănit în timpul unui meci de fotbal în satul Tocuz din raionul Căușeni, după ce poarta a căzut peste el. Incidentul s-a produs pe 8 mai, în timp ce băiatul stătea în poartă și a sărit să prindă mingea.

În urma impactului, copilul s-a ales cu o rană la cap. Însângerat, acesta se îndrepta spre casă când a fost observat de un adult, care l-a transportat de urgență la centrul medical și a sunat la 112.

Potrivit sătenilor, acesta nu este primul incident care are loc pe terenul de minifotbal din sat, transmite studio-l.online.md.

 

Iurie Rusu, din satul Tocuz, raionul Căușeni, povestește că, în seara zilei de vineri, se deplasa împreună cu fratele și un prieten spre centrul satului. La un moment dat, în fața lor a apărut un copil plin de sânge, care se deplasa haotic. Întrebat ce s-a întâmplat, copilul a povestit că peste el ar fi căzut poarta de fotbal.

Imediat, copilul a fost transportat la Centrul Medical din localitate, unde i s-a acordat ajutor medical, iar ulterior a fost transportat cu ambulanța la Spitalul Raional Căușeni. Solicitat să ofere o explicație, primarul satului Tocuz afirmă că porțile terenului de minifotbal sunt fixate cu lanțuri, iar cel mai probabil, în acel moment, unul dintre lanțuri s-ar fi desprins.

Luni dimineață, autoritățile ar fi luat măsuri și ar fi fixat poarta de fotbal.

La moment, cazul este investigat.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

03 Nov. 2026, 13:14
 // Categoria: Slider // Autor:  Victoria Laur
03 Nov. 2026, 13:14 // Slider //  Victoria Laur

Dmitri Peskov a confirmat marți că o delegație a Kremlinului va participa la Abu Dhabi, pe 10 și 11 noiembrie. Acolo urmează să aibă negocieri trilaterale, cu participarea SUA, privind pacea în Ucraina.

Oficialul a precizat că echipa de negociatori ruși va fi condusă de Vladimir Medinski, consilier al liderului de la Kremlin.

Steve Witkoff, emisar al președintelui SUA, a anunțat luni despre desfășurarea negocierilor în Emiratele Arabe Unite. Înainte de reuniune, partea americană intenționează să discute cu liderii din Germania, Franța, Marea Britanie, NATO și UE.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Concomitent, Vladimir Zelenski a plecat la Berlin la scurt timp după anunțul lui Steve Witkoff. Cancelarul german Friedrich Merz a precizat că îl așteaptă la amiază, iar discuțiile urmează să se axeze pe sprijinul necesar Kievului.

În același timp, la mijlocul lunii noiembrie, în China se preconizează o trilaterală a liderilor de la Beijing, Washington și Moscova.