Curs valutar
  • EUR
    20.0954
    -0.1737%
  • USD
    18.0365
    -0.2861%
  • RUB
    0.2239
    -0.3126%
  • RON
    3.7602
    -0.0585%
  • UAH
    0.3960
    -0.1768%

Toate știrile

30 octombrie 2026

România, Ucraina și Moldova, în marea finală Eurovision 2026. Ordinea în care vor evolua cele 25 de țări

15 Mai 2026, 08:47
 // Categoria: Life // Autor:  Realitatea.md
15 Mai 2026, 08:47 // Life //  Realitatea.md

Cea de-a doua semifinală Eurovision Song Contest 2026 s-a încheiat, iar lista completă a celor 25 de țări calificate în marea finală de la Viena este acum cunoscută. Printre finaliști se numără România, Ucraina și Republica Moldova.

Marea finală Eurovision 2026 va avea loc pe 16 mai, în capitala Austriei, sub sloganul „United by Music”.

Republica Moldova, reprezentată de Satoshi cu piesa „Viva Moldova”, va urca pe scenă cu numărul 16. România, reprezentată de Alexandra Căpitănescu cu piesa „Choke Me”, va cânta a 24-a, iar Ucraina, reprezentată de Leleka cu piesa „Ridnym”, va evolua cu numărul 7.

Finala din acest an reunește 25 de țări. Dintre acestea, 20 au obținut calificarea în urma celor două semifinale, iar alte cinci sunt calificate direct: țara gazdă Austria și statele din grupul „Big Five” – Franța, Germania, Italia și Marea Britanie, care contribuie financiar la organizarea competiției. Spania a decis să nu participe la ediția din acest an.

Eurovision Song Contest este organizat de Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU), iar prima ediție a avut loc în anul 1956, în Elveția.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 22:44
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
29 Oct. 2026, 22:44 // Slider //  Ana Panaguța

Guvernul își propune să reducă cheltuielile pentru reparații, mobilier, tehnică de calcul, transport și evenimente, dar și să limiteze angajările în sectorul public. De asemenea, vor fi revizuite premiile și bonusurile acordate angajaților din instituțiile finanțate de la bugetul de stat. Declarațiile au fost făcute de ministra Finanțelor, Victoria Belous, în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Potrivit ministrei, autoritățile analizează fiecare categorie de cheltuieli pentru a identifica economii, fără a afecta instituțiile care dispun deja de finanțare limitată sau obligațiile stabilite prin lege.

„Ne punem semnul de întrebare dacă putem renunța la unele cheltuieli sau nu”, a explicat Victoria Belous.

Printre măsurile avute în vedere se numără reducerea cheltuielilor pentru încălzire și combustibil, limitarea achizițiilor de mobilier și tehnică de calcul, precum și cumpărarea mijloacelor de transport doar în cazuri strict necesare. De asemenea, anul viitor este planificat un buget mai mic pentru concerte.

Ministra a precizat că vor fi reevaluate și cheltuielile pentru evenimente și proiecte care nu au fost asumate sau aprobate oficial, precum și necesitatea dezvoltării unor sisteme informaționale.

Optimizările vizează instituțiile finanțate din bugetul de stat, inclusiv ministerele, Parlamentul și Președinția. Primăriile își gestionează independent bugetele, a menționat oficiala.

Angajările, limitate, iar structurile instituțiilor vor fi revizuite

O altă măsură ține de reducerea cheltuielilor de personal. Potrivit Victoriei Belous, mai multe ministere au primit sarcina de a elabora planuri de reducere a numărului de angajați.

Ministra a subliniat că măsura nu presupune concedierea directă a salariaților, ci o gestionare mai strictă a posturilor vacante și a necesității de a menține sau ocupa anumite funcții.

De exemplu, instituțiile ar putea să nu prelungească activitatea angajaților după atingerea vârstei de pensionare sau să reevalueze necesitatea unor noi angajări. Totodată, în cazul reorganizărilor, structurile instituțiilor vor fi analizate pentru a stabili dacă fiecare funcție este justificată.

„Fiecare persoană angajată trebuie să fie motivată dacă trebuie sau nu să fie angajată în sectorul public”, a declarat ministra.

Premiile și bonusurile, de asemenea, revizuite

Victoria Belous a mai spus că, încă din primele zile de activitate ale actualului Guvern, a fost dată indicația de a reduce sau elimina premiile și alte bonusuri acordate angajaților din sectorul public.

Potrivit ministrei, această măsură este în curs de aplicare, iar autoritățile examinează inclusiv acordarea premiilor anuale și a celor unice.

În ceea ce privește economiile obținute până acum în urma optimizărilor, ministra nu a prezentat o cifră exactă în declarația citată, menționând însă că au fost limitate angajările și extinderea schemelor de personal.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!