Curs valutar
  • EUR
    20.1303
    -0.227%
  • USD
    18.0881
    -0.0835%
  • RUB
    0.2246
    -0.089%
  • RON
    3.7624
    -0.2552%
  • UAH
    0.3967
    -0.0252%

Toate știrile

29 octombrie 2026

Atacuri cu drone și rachete în Ucraina. Dnipro, Odesa și Kiev vizate, sunt răniți și pagube

18 Mai 2026, 08:55
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
18 Mai 2026, 08:55 // În Lume //  Ursu Ana

Forțele ruse au lansat în această noapte un nou atac asupra unor orașe din Ucraina, utilizând drone și rachete. Sub lovituri s-au aflat orașele Dnipro, Odesa și Kiev. În urma atacurilor au fost înregistrate persoane rănite, precum și pagube semnificative la locuințe și infrastructură civilă.

În Dnipro, potrivit administrației regionale, 18 persoane au fost rănite, printre care un copil de doi ani și unul de 10 ani. Copiii au primit îngrijiri medicale și se află în tratament ambulatoriu. Alte opt persoane au fost spitalizate, starea acestora fiind evaluată ca medie.

Autoritățile locale au precizat că a fost afectat un cartier rezidențial, mai multe locuințe și zone adiacente suferind distrugeri.

Și Odesa a fost ținta unui atac nocturn. Conform administrației militare locale, două persoane au fost rănite. În mai multe zone ale orașului au fost raportate pagube importante, inclusiv acoperișuri distruse la blocuri cu trei etaje și distrugerea completă a unei case individuale.

De asemenea, au fost avariate clădiri ale unui liceu și ale unei grădinițe. Spre dimineață, forțele ruse au atacat și obiective de infrastructură, fără a fi raportate inițial noi victime.

În Kiev, în cursul dimineții au apărut imagini cu urmările atacului. Sistemele de apărare antiaeriană au fost activate, iar autoritățile continuă evaluarea pagubelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

29 Oct. 2026, 09:23
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
29 Oct. 2026, 09:23 // Slider //  Daniela Baranovschi

Zeci de persoane au ieșit în stradă la Madrid pentru a cere explicații și asumarea responsabilității după accidentul feroviar produs în cursul dimineții de miercuri. În paralel, oficiali spanioli au păstrat un moment de reculegere, în timp ce autoritățile au anunțat o scădere semnificativă a numărului de victime internate.

Mai mulți protestatari s-au adunat în fața sediului ministrului Transporturilor, Oscar Puente, din capitala Spaniei, potrivit presei spaniole.

Unii au purtat steaguri naționale, iar alții au afișat pancarte prin care au cerut răspunsuri după accidentul feroviar care a dat toată țara peste cap.

Pe una dintre pancarte apărea chiar numele ministrului Transporturilor, în condițiile în care protestatarii cer stabilirea responsabilităților pentru tragedie, transmite Mediafax.

Oficialii au păstrat un moment de reculegere

Într-o altă zonă a Madridului, oficiali de rang înalt au păstrat un minut de reculegere în memoria victimelor. Printre cei prezenți s-a numărat și Isabel Díaz Ayuso, președinta regiunii Madrid.

Scade numărul pacienților internați în provincia Toledo

Vești încurajatoare vin și din regiunea Castilla-La Mancha, unde serviciile de urgență au anunțat că numărul persoanelor spitalizate după accident a scăzut considerabil.

Potrivit celui mai recent bilanț, 53 de persoane se mai află internate în spitalele din provincia Toledo, față de 107, câte erau raportate cu doar câteva ore înainte.

Scăderea numărului de pacienți internați reprezintă o evoluție pozitivă în gestionarea urmărilor accidentului.

Autoritățile continuă să urmărească situația victimelor, în timp ce cererile pentru clarificarea circumstanțelor tragediei se fac tot mai auzite.

Informații de context

Două trenuri de mare viteză s-au ciocnit miercuri pe linia care leagă capitala Madrid de regiunea Andaluzia, din sudul țării. Administratorul spaniol al infrastructurii feroviare, Adif, a decis oprirea circulației pe acest tronson.

Administratorul infrastructurii nu a anunțat un termen estimativ pentru reluarea traficului.

Autoritățile spaniole au anunțat trei zile de doliu național. Între timp, mai multe personalități spaniole au transmis mesaje de susținere pe rețelele de socializare.

Regele Charles al III-lea al Marii Britanii i-a transmis un mesaj privat de condoleanțe monarhului spaniol.

Presa spaniolă relatează pe larg despre operațiunile de descarcerare de la locul accidentului care a șocat Spania. Au fost aduse macarale pentru a permite echipelor de intervenție să ajungă la victimele prinse în interiorul sau sub vagoane.

În momentul coliziunii, mai mulți călători au fost aruncați prin ferestrele vagoanelor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!