Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    -0.3401%
  • USD
    17.9200
    -0.0413%
  • RUB
    0.2197
    0.2276%
  • RON
    3.7663
    -0.2337%
  • UAH
    0.3945
    0.2028%

Toate știrile

06 noiembrie 2026

Vacanță în Spania. Reguli neobișnuite care îți pot aduce amenzi de până la 100 de euro

02 Iun. 2026, 07:52
 // Categoria: În Lume // Autor:  Ursu Ana
02 Iun. 2026, 07:52 // În Lume //  Ursu Ana

Turiștii care își planifică vacanța în Spania sunt avertizați să fie atenți la o serie de reguli locale mai puțin cunoscute, care le pot aduce amenzi considerabile dacă nu sunt respectate, scrie Digi24. 

Pe unele plaje, anumite activități aparent inofensive sunt interzise. De exemplu, în Tenerife, construirea castelelor de nisip sau a altor structuri este sancționată. Măsura a fost introdusă după ce, în urma unui eveniment de marketing, cantități mari de nisip au fost mutate și lăsate neamenajate, afectând confortul turiștilor și aspectul plajei.

Restricțiile nu se opresc aici. În Barcelona, turiștii nu au voie să părăsească plaja îmbrăcați sumar, fiind interzisă deplasarea pe străzile orașului fără tricou. La nivel național, legislația interzice conducerea autovehiculelor fără îmbrăcăminte adecvată, amenzile putând ajunge până la 100 de euro.

Există și reguli neobișnuite în alte orașe. În Zamora este interzis cântatul pe stradă, iar în Sevilla jocul de domino este restricționat în anumite intervale, în special în timpul siestei, din cauza zgomotului produs.

Autoritățile recomandă turiștilor să se informeze în prealabil despre regulile locale din zonele pe care urmează să le viziteze, pentru a evita sancțiunile și situațiile neplăcute în timpul vacanței.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

05 Nov. 2026, 21:42
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
05 Nov. 2026, 21:42 // Slider //  Ana Panaguța

Prim-ministrul Vasile Tofan spune că înțelege nemulțumirea oamenilor față de majorarea salariilor deputaților, mai ales în contextul în care populației i se cere să facă economii, iar pensiile nu pot fi majorate din lipsă de bani. Totuși, șeful Guvernului consideră că statul trebuie să ofere salarii decente pentru a atrage oameni competenți în Parlament și pentru a reduce riscul de corupție. Declarațiile au fost făcute în cadrul emisiunii „Cutia neagră” de la TV8.

Întrebat dacă a susținut personal majorarea, premierul a răspuns că este „un jucător de echipă” și că înțelege argumentul potrivit căruia salariile mici pot favoriza corupția.

Tofan a explicat că unii oameni renunță la locuri de muncă mai bine plătite în sectorul privat pentru a activa în instituțiile statului, însă veniturile din sectorul public nu le permit întotdeauna să-și întrețină familiile.

În același timp, premierul a criticat situațiile în care persoane care au lucrat toată viața în sectorul public, cu salarii oficiale mici, dețin case și mașini, își trimit copiii la școli străine și merg în vacanțe. Acesta s-a întrebat din ce surse provin banii pentru un asemenea stil de viață, dacă nu din salarii.

„Dacă vrem să vină oameni capabili, oameni care pot contribui, trebuie să-i plătim cu salarii cât de cât decente. Până la urmă, sunt oameni care iau decizii care ne pot costa miliarde de lei și vreau să ia decizii bune și să vină oameni capabili în Parlament”, a afirmat premierul.

Totodată, premierul a declarat că nu consideră normal ca salariul președintei țării să fie de două ori mai mic decât cel al unui sudor.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!