Curs valutar
  • EUR
    20.1209
    0.3484%
  • USD
    17.2482
    0.6633%
  • RUB
    0.2071
    0.2414%
  • RON
    3.8323
    0.488%
  • UAH
    0.3856
    0.5446%

Toate știrile

25 august 2026

Din nou pete de petrol pe Nistru? Explicațiile ministrului Mediului

03 Iun. 2026, 18:13
 // Categoria: Societate // Autor:  Vlada Ciorici
03 Iun. 2026, 18:13 // Societate //  Vlada Ciorici

Presupuse noi pete de poluare au fost semnalate la Vadul lui Vodă. Echipele Inspectoratului pentru Protecția Mediului desfășoară verificări la fața locului, a anunțat ministrul Mediului, Gheorghe Hajder.

 

Potrivit oficialului, până la această oră nu au fost identificate urme de poluare sau substanțe de combustibil.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Pe 23 martie, ministrul Mediului anunțase din nou despre apariția unor pete de petrol pe râul Nistru, în nordul țării, în apropierea localității Unguri, raionul Ocnița.

Amintim că autoritățile din Republica Moldova au instituit, duminică, 15 martie, stare de alertă de mediu pentru o perioadă de 15 zile în bazinul râului Nistru, după depistarea unei unde de poluare cu produse petroliere, care a afectat mai multe sectoare ale fluviului.

Substanța petrolieră a fost observată la suprafața apei în data de 10 martie, iar imediat au fost inițiate intervenții și prelevate probe pentru a determina natura acesteia și riscurile asociate. Din cauza acestui incident, mai mulți consumatori din Bălți, Soroca, Sîngerei și Florești au rămas câteva zile fără apă.

Ulterior, joi, 19 martie 2026, a fost reluată alimentarea cu apă, după ce miercuri, 18 martie, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat evoluții pozitive privind calitatea apei în râul Nistru, după perioada critică generată de poluarea cu produse petroliere.

Realitatea Live

25 Aug. 2026, 13:05
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
25 Aug. 2026, 13:05 // Slider //  Realitatea.md

Impasul SUA în conflictul său cu Iranul și invazia Rusiei în Ucraina au scos în evidență limitele marilor puteri, a declarat secretarul general al Națiunilor Unite, Antonio Guterres, informează marți EFE, citat de Agerpres.ro.

Într-un interviu acordat Financial Times, publicat marți, Guterres – al cărui mandat este la final, după un deceniu la conducerea ONU – a descris o lume care se reconfigurează în contextul declinului hegemoniei SUA, ascensiunii noilor puteri și experiențelor conflictelor începute din proprie inițiativă.

”Este timpul ca marile puteri să înțeleagă limitele puterii lor. Dacă ne uităm la evenimentele recente, capacitatea marilor puteri de a-și impune voința sau forța în diverse situații a fost sever limitată”, a subliniat el.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Rusia și Ucraina”, a spus el, referindu-se la invazia din 2022, despre care Moscova a estimat că va dura doar câteva zile.

”Uitați-vă ce s-a întâmplat cu Statele Unite și Iranul”, a adăugat Guterres, menționând că Washingtonul se aștepta ca Teheranul să capituleze după atacul din februarie, dar șase luni mai târziu regimul iranian rezistă și a închis Strâmtoarea Ormuz.

”Marile puteri trebuie să înțeleagă că lucrurile s-au schimbat; importanța diferitelor țări a variat”, a subliniat Guterres, considerând că aceste eșecuri sunt parte a tranziției de la ordinea condusă de SUA după Războiul Rece la o lume multipolară.

Fostul prim-ministru portughez, în vârstă de 77 de ani, nu a acordat prea mult credit ideii că, Consiliul pentru Pace al președintelui american Donald Trump – grup de lideri internaționali creat pentru a media un acord între Israel și gruparea teroristă palestiniană Hamas – ar putea rivaliza cu Consiliul de Securitate al ONU.

”Cu toate dificultățile care pot exista (pentru ONU), adevărul este că, dacă ne uităm la ce se întâmplă în Gaza, la măsurile luate și la progresele înregistrate, să fim sinceri: nu ONU ar trebui să fie îngrijorată. Alții ar trebui să fie îngrijorați de ceea ce fac”, a remarcat el.

Guterres a recunoscut că a fost dificil să medieze în războaiele din Ucraina, Gaza și Iran. Consiliul de Securitate a fost practic paralizat, a declarat el, deoarece SUA și Rusia – doi dintre cei cinci membri permanenți cu drept de veto – l-au blocat în timp ce își urmăreau propriile obiective. De asemenea, Guterres a recunoscut că ONU a fost retrogradată la un rol secundar în războiul civil din Sudan, având în vedere că actorii externi care intenționează să saboteze procesul au profitat de impasul Consiliului de Securitate pentru a interveni în lupte.

”Capacitatea noastră de a exercita influență a fost drastic diminuată’ de lipsa unui Consiliu de Securitate capabil să ceară țărilor ‘să se comporte corect (sau să se confrunte cu sancțiuni)”, a adăugat secretarul general al ONU.

Cu toate acestea, Guterres a negat că ONU ar fi abandonat ideea de mediere.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!