Curs valutar
  • EUR
    19.9863
    0%
  • USD
    17.0881
    0%
  • RUB
    0.2050
    0%
  • RON
    3.8050
    0%
  • UAH
    0.3831
    0%

Toate știrile

23 august 2026

VIDEO Momente înfricoșătoare după ce ploile torențiale au afectat grav România

12 Iun. 2026, 13:04
 // Categoria: În Lume // Autor:  Realitatea.md
12 Iun. 2026, 13:04 // În Lume //  Realitatea.md

Capitala României și alte 15 județe au fost afectate în ultimele 24 de ore de fenomene meteo severe, în contextul ploilor abundente care au provocat inundații și pagube în mai multe localități.

În numeroase zone, străzile s-au transformat în torente, iar apa a pătruns în gospodării, inundând curți și locuințe. De asemenea, în unele localități, podețele au fost distruse de viitură, scrie presa română.

Pompierii au intervenit pentru evacuarea apei din case și curți, dar și pentru îndepărtarea arborilor doborâți de vânt, care au blocat mai multe șosele.

Din cauza condițiilor meteo, circulația rutieră a fost temporar oprită pe două drumuri din județul Neamț, au transmis autoritățile.

În total, potrivit Departamentului pentru Situații de Urgență, efectele fenomenelor meteorologice au fost resimțite în 28 de localități din 15 județe, printre care Alba, Bacău, Botoșani, Cluj, Dâmbovița, Gorj, Iași, Ilfov, Neamț, Olt, Prahova, Sibiu, Suceava, Vrancea, Vâlcea, precum și municipiul București.

În acest context, Administrația Națională de Meteorologie a avertizat că vremea instabilă va continua să afecteze în special capitala. Bucureștiul și alte 10 județe se află astăzi, 12 iunie, sub cod galben de ploi, intensificări ale vântului, descărcări electrice și grindină.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

23 Aug. 2026, 11:48
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
23 Aug. 2026, 11:48 // Slider //  Ana Panaguța

Un copil de 5 ani a fost transportat în stare gravă la Spitalul Raional Orhei, după ce a fost lovit de un automobil în satul Mitoc. Accidentul s-a produs în această dimineață.

Potrivit informațiilor preliminare ale Poliției, un Renault, condus de un bărbat de 24 de ani, a tamponat minorul, care ar fi ieșit cu bicicleta pe partea carosabilă.

În urma impactului, copilul a suferit traumatisme și a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Șoferul a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ.

Poliția documentează cazul pentru a stabili toate circumstanțele exacte în care s-a produs accidentul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!