Curs valutar
  • EUR
    20.1512
    -0.2079%
  • USD
    17.7575
    0.0124%
  • RUB
    0.2108
    0.2372%
  • RON
    3.8174
    -0.2069%
  • UAH
    0.3958
    0.0253%

Toate știrile

30 septembrie 2026

Agenția de Investiții lansează un nou apel pentru ediția 2026-2027 a Programului BRIDGE Export

19 Iun. 2026, 11:31
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Realitatea.md
19 Iun. 2026, 11:31 // Actualitate //  Realitatea.md

Agenția de Investiții anunță lansarea apelului nr. 2  de depunere a dosarelor în cadrul Programului BRIDGE Export 2026–2027, destinat susținerii inițiativelor de promovare a exporturilor și consolidării prezenței produselor și serviciilor moldovenești pe piețele externe.

Noul apel pune la dispoziția companiilor eligibile un buget de 8 milioane de lei pentru implementarea proiectelor de promovare externă. Prin această inițiativă, întreprinderile vor putea accesa sprijin financiar pentru consolidarea prezenței pe piețele internaționale, promovarea produselor și serviciilor autohtone și valorificarea unor noi oportunități de export.

Programul BRIDGE Export reprezintă un instrument de sprijin financiar nerambursabil destinat implementării strategiilor și activităților sectoriale de promovare a exportatorilor din Republica Moldova, acoperind până la 60% din costurile eligibile ale proiectelor aprobate.

Programul este implementat în baza Hotărârii Guvernului nr. 35 din 4 februarie 2026, care reglementează cadrul de acordare a sprijinului financiar pentru promovarea exporturilor și internaționalizarea afacerilor din Republica Moldova.

„Prin acest nou apel ne propunem să oferim asociațiilor de business resursele necesare pentru a promova sectoare întregi ale economiei pe piețele externe, prin misiuni economice, participări la expoziții și alte instrumente de internaționalizare. Rezultatele primului apel confirmă interesul ridicat pentru acest mecanism: au fost depuse 20 de dosare, dintre care 16 au fost aprobate pentru finanțare, cu o valoare totală de peste 14,6 milioane MDL. În prezent, 11 proiecte sunt în proces de implementare și vizează piețe precum Uniunea Europeană, Regatul Unit, Japonia și Coreea de Sud”, a declarat Irina Tolstousov, director adjunct al Agenției de Investiții.

Prin intermediul finanțării acordate, asociațiile de business pot implementa activități precum participarea la expoziții și târguri internaționale, organizarea misiunilor economice, realizarea studiilor și cercetărilor de piață, precum și desfășurarea campaniilor de promovare a producătorilor autohtoni peste hotare.

Mecanismul de aplicare și eligibilitate

Dosarele de finanțare pot fi depuse de către asociațiile de profil, care acționează ca entități umbrelă pentru companiile membre și non-membre interesate să acceseze piețe externe. Proiectele trebuie să genereze impact sectorial și să contribuie la creșterea exporturilor și internaționalizarea afacerilor din Republica Moldova.

Documentația completă, ghidul de aplicare și criteriile de eligibilitate sunt disponibile pe pagina Agenției de Investiții: https://invest.gov.md/export/bridge-export-ro/.

Termen-limită pentru depunerea dosarelor: 10 iulie 2026, ora 17:00.

Activitățile aprobate urmează să fie implementate din septembrie 2026 până în aprilie 2027.

Echipa Agenției de Investiții oferă asistență și suport tehnic tuturor asociațiilor interesate de program. Pentru informații suplimentare, cei interesați pot contacta managerul programului la adresa: export@invest.gov.md.

***

În ultimii trei ani, prin intermediul programului de granturi, Agenția de Investiții a oferit peste 20 de milioane de lei pentru implementarea a peste 80 de activități de promovare externă, sprijinind inițiative ale asociațiilor de business și contribuind la generarea unor exporturi de peste 1 miliard de lei. Pentru ediția 2026–2027, bugetul programului a fost majorat la 20 de milioane de lei, reflectând importanța strategică a susținerii exportatorilor și a promovării Republicii Moldova pe piețele internaționale.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Tap2Pay: Paynet Business transformă telefonul Android într-un terminal de plată
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
Peste 300 de producători și două recorduri naționale. Expoziția Națională „Produs Autohton” în cifre
30 Sept. 2026, 22:40
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
30 Sept. 2026, 22:40 // Slider //  Ana Panaguța

Italia a decis să prelungească cu încă 15 zile controalele la frontiera cu Spania, menținând suspendarea temporară a regulilor Schengen pentru călătorii care sosesc de pe teritoriul spaniol. Roma invocă situația din exclava spaniolă Ceuta și persistența unor probleme de securitate, scrie Digi24.

Ministerul italian de Interne a anunțat miercuri că măsura vizează în continuare frontierele aeriene și maritime și se aplică persoanelor care sosesc din Spania.

Decizia de prelungire a controalelor a fost luată ca urmare a „situației actuale din exclava spaniolă Ceuta și, în special, ținând cont de persistența problemelor esențiale deja identificate”, a transmis Ministerul de Interne de la Roma.

Suspendarea regulilor Schengen la frontiera cu Spania a fost introdusă inițial pe 31 iulie, pentru o perioadă de o lună, în urma crizei migranților din Ceuta.

De atunci, măsura a mai fost prelungită de două ori, de fiecare dată cu câte 15 zile. Noua decizie a autorităților italiene extinde controalele pentru încă 15 zile.

Madridul a răspuns măsurilor adoptate de Roma prin introducerea unor controale aleatorii asupra călătorilor care sosesc din Italia.