Curs valutar
  • EUR
    20.1053
    0.0269%
  • USD
    17.9224
    0.3911%
  • RUB
    0.2169
    1.9825%
  • RON
    3.7755
    0.2278%
  • UAH
    0.3980
    0%

Toate știrile

20 octombrie 2026

Canicula din iulie poate împinge din nou în sus prețurile la energie electrică în Europa

02 Iul. 2026, 17:18
 // Categoria: Economie // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Iul. 2026, 17:18 // Economie //  Daniela Baranovschi

Riscul unor noi valuri de căldură în luna iulie menține prețurile la energia electrică la un nivel ridicat, după ce temperaturile record din iunie au împins tarifele la cel mai înalt nivel de după criza energetică din 2022.

Prețurile la energie au crescut puternic pe fondul temperaturilor record înregistrate în Europa, care au stimulat cererea pentru aparatele de aer condiționat și au redus, în același timp, oferta, transmite Bloomberg preluată de Agerpres.

Episodul a evidențiat modul în care căldura extremă, asociată schimbărilor climatice, poate perturba piețele de energie electrică la nivel global.

Prognozele indică un risc ridicat de noi valuri de căldură în Marea Britanie, Spania, Germania și Franța în această lună. Potrivit agenției britanice de meteorologie Met Office, un nou episod de caniculă ar putea afecta Marea Britanie încă din acest weekend, chiar dacă nu va atinge intensitatea celui din iunie.

Matthew Dros, meteorolog la Vaisala, estimează că în mare parte a Europei temperaturile vor fi cu 2 până la 8 grade Celsius peste valorile normale. Până la jumătatea lunii, Franța ar putea redeveni epicentrul caniculei, pe fondul combinației dintre presiunea atmosferică ridicată, temperaturile neobișnuit de mari ale mărilor și solurile deja uscate de episoadele anterioare de căldură.

În Germania, contractele futures la energie cu livrare în luna următoare au crescut joi cu 2,2%, până la 103,58 euro/MWh pe bursa Epex. Valoarea este ușor sub vârful atins în iunie și aproape de cel mai ridicat nivel din acest an.

Valul de căldură din iunie a redus oferta de energie electrică prin diminuarea producției eoliene și limitarea producției centralelor nucleare din Franța și Elveția, din cauza încălzirii apei folosite la răcire. În același timp, consumul de energie a crescut semnificativ din cauza utilizării intensive a aparatelor de aer condiționat.

Luna trecută, prețurile medii ale energiei electrice pentru livrarea în ziua următoare au urcat la 109,50 euro/MWh în Germania și la 115,76 euro/MWh în Marea Britanie, cel mai ridicat nivel din iunie 2022, potrivit datelor Epex Spot SE. În Franța, prețurile au atins cel mai ridicat nivel din 2023.

„Un nou val de căldură ar putea pune o presiune similară asupra sistemului energetic, cu o producție eoliană slabă și constrângeri asupra centralelor nucleare din Franța”, a declarat Nathalie Gerl, analist la London Stock Exchange Group.

Piețele urmăresc, de asemenea, posibilitatea repetării creșterilor spectaculoase de preț din timpul valului de căldură din iunie. Atunci, pentru anumite intervale orare, prețurile au ajuns la 665,82 euro/MWh în Germania și la 313,36 euro/MWh în Franța, potrivit Epex Spot SE. Nathalie Gerl a explicat că, deși situația aprovizionării nu a fost una excepțional de dificilă, producătorii de energie au transmis în repetate rânduri oferte pentru intervalele de seară la valori mult peste costurile marginale estimate.

Potrivit analistului, aceștia au luat în calcul riscul ca unitățile de producție să nu pornească la timp sau să își piardă eficiența în condiții de căldură extremă, ceea ce îi poate obliga ulterior să cumpere energie de pe piață la prețuri ridicate.

„Ofertele de seară ridicate înregistrate în timpul ultimului val de căldură ar putea reapărea în condiții similare”, a spus Nathalie Gerl.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
Inovația din Republica Moldova, pe scena internațională de la Barcelona
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
O poveste din Moldova în Forbes Travel Guide și MICHELIN Guide
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Ce se ascunde în spatele unui BIIIIP? Linella lansează campania de toamnă
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
Cumpără la Local, plătește cu Visa de la Moldindconbank și poți câștiga premii bănești
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
BPM PC STRAND – Unicul producător de toron pentru beton precomprimat din Moldova
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
Cinci zile, peste 30 de evenimente, vizite de studiu și forumuri sectoriale: Agenda completă a Moldova Business Week 2026
19 Oct. 2026, 23:02
 // Categoria: Slider // Autor:  Ana Panaguța
19 Oct. 2026, 23:02 // Slider //  Ana Panaguța

Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectul bugetului de stat pentru anul 2027 a fost întors pentru revizuire, deoarece autoritățile consideră că unele cheltuieli trebuie reduse mai mult. Guvernul își propune să diminueze deficitul bugetar, care a depășit 5% din PIB, prin economii în ministere și agenții. Declarațiile a fost făcute în cadrul emsiunii „На грани” la Exclusiv TV.

„Trebuie să trăim în limita mijloacelor pe care le avem. Atunci când deficitul bugetar a depășit deja 5% din PIB, consider că am ajuns să cheltuim peste posibilitățile noastre”, a declarat premierul.

Potrivit lui Tofan, ministerele și agențiile au primit încă din septembrie sarcini concrete privind reducerea cheltuielilor și a personalului. Unele instituții ar putea fi comasate pentru a diminua costurile administrative.

„Dacă avem, de exemplu, patru agenții care se ocupă de aceeași activitate, poate ar trebui să le comasăm într-una singură. Astfel, am avea un singur contabil, un singur jurist și un singur specialist în resurse umane, în loc de câte patru”, a explicat șeful Executivului.

Premierul a recunoscut că aceste măsuri ar putea întâmpina rezistență, dar a afirmat că este hotărât să ducă procesul până la capăt. El a dat drept exemplu reforma administrativ-teritorială, prin care structura actuală de 32 de raioane ar urma să fie înlocuită cu trei regiuni, ceea ce ar permite, în opinia sa, reducerea cheltuielilor administrative.

Tofan a precizat că Guvernul trebuie să facă economii și pentru a putea acoperi alte obligații bugetare, inclusiv acordarea compensațiilor și majorarea salariilor.

În același timp, autoritățile își propun să reducă din costurile de deservire a datoriei publice, prin transferarea unei părți din datoria internă în datorie în valută, care, potrivit premierului, este mai ieftin de finanțat.

Deocamdată, șeful Executivului nu a prezentat cifrele finale ale bugetului pentru 2027, menționând că documentul nu este definitivat. Potrivit legislației, proiectul bugetului de stat trebuia prezentat Parlamentului până la 15 octombrie.