Premierul Alexandru Munteanu a demisionat vineri, 3 iulie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.
”Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine. În momentul în care am înțeles că nu-mi mai pot exercita mandatul în acord cu principiile și convingerile pe care le am, aleg să plec. Mulțumesc tuturor colegilor – miniștri, echipa acestora și oamenilor care au muncit cu profesionalism și bună-credință. Voi continua să-mi servesc țara din orice poziție mă voi afla, indiferent de locul în care voi trăi sau de responsabilitățile pe care le voi avea, fie în sectorul public, fie în cel privat. Cred că datoria față de țară nu este legată de o funcție, ci de angajamentul pe care îl păstrăm”, se menționează în mesajul premierului.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!
În ajun, unele canale de Telegram au scris că joi, 2 iulie, premierul a avut ședință cu președinta Maia Sandu, dar și liderii PAS, și a anunțat că își va depune mandatul.
Alexandru Munteanu a fost numit în funcția de prim-ministru al Republicii Moldova în data de 1 noiembrie 2025, după alegerile parlamentare, în urma cărora PAS a obținut o majoritate de voturi și 53 de mandate în Legislativ.


