Curs valutar
  • EUR
    20.1089
    0%
  • USD
    17.9200
    0%
  • RUB
    0.2197
    0%
  • RON
    3.7663
    0%
  • UAH
    0.3945
    0%

Toate știrile

07 noiembrie 2026

Ceban, după demisia premierului: ”Toată guvernarea PAS și Maia Sandu trebuie să își dea demisia”

03 Iul. 2026, 10:17
 // Categoria: Politica // Autor:  Realitatea.md
03 Iul. 2026, 10:17 // Politica //  Realitatea.md

Primarul capitalei și liderul MAN, Ion Ceban, a venit cu o reacție, după ce premierul Alexandru Munteanu, și-a anunțat demisia.

”Am văzut anunțul despre demisie. Toată guvernarea trebuie să demisioneze. Trebuie organizate alegeri anticipate. Situația este extrem de gravă în Republica Moldova. De la capitolul economic, capitolul social, verișoarele, corupția, eșuarea tuturor reformelor de care s-au apucat. Așteptăm următoarele acțiuni, dar situația este extrem de gravă. Promisiunile și ceea ce s-a întâmplat, de fapt, în ultimul an și în ultimii cinci ani denotă că sunt cei mai incompetenți și corupți. Probabil că omul nu a răbdat-o”, a declarat on Ceban, într-o postare pe rețelele de socializare.

Premierul Alexandru Munteanu a demisionat vineri, 3 iulie. Anunțul a fost făcut pe pagina sa de Facebook.

”Azi îmi închei mandatul de prim-ministru. Am acceptat propunerea de a fi premier cu multă responsabilitate și cu ferma convingere că pot contribui la schimbarea lucrurilor în bine”, a scris premierul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Criză politică la Chișinău! Premierul Alexandru Munteanu a DEMISIONAT

Realitatea Live

07 Nov. 2026, 11:34
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
07 Nov. 2026, 11:34 // Slider //  Daniela Baranovschi

Parlamentul European rămâne principalul susținător al Republicii Moldova în procesul de aderare la Uniunea Europeană. Mesajul a fost transmis de europarlamentarul Siegfried Mureșan, președintele Delegației Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova, cu ocazia împlinirii unui an de la deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău.

Oficialul a menționat că, prin intermediul biroului, instituția europeană este mai aproape de cetățenii Republicii Moldova și poate explica mai bine beneficiile integrării europene, rolul Parlamentului European în negocierile de aderare și sprijinul acordat autorităților de la Chișinău.

Totodată, Siegfried Mureșan a anunțat că va reveni în Republica Moldova la sfârșitul lunii noiembrie. Vizita va avea drept scop evaluarea progreselor înregistrate de țară în procesul de aderare la Uniunea Europeană și a sprijinului oferit de instituțiile europene.

„Noi, Parlamentul European, rămânem principalul susținător al parcursului vostru către aderarea la Uniunea Europeană”, a transmis eurodeputatul.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!