Curs valutar
  • EUR
    20.0905
    -0.0244%
  • USD
    17.9476
    -0.4953%
  • RUB
    0.2228
    -0.4937%
  • RON
    3.7628
    0.0691%
  • UAH
    0.3958
    -0.0505%

Toate știrile

02 noiembrie 2026

Roman Cojuhari, demis de la conducerea APP după scandalul de la MoldATSA: Cine preia interimatul instituției

15 Iul. 2026, 15:38
 // Categoria: Actualitate // Autor:  Daniela Baranovschi
15 Iul. 2026, 15:38 // Actualitate //  Daniela Baranovschi

Directorul Agenției Proprietății Publice (APP), Roman Cojuhari, a fost eliberat din funcție. Decizia a fost aprobată miercuri, 15 iulie, de Guvern. Până la numirea unui nou director, atribuțiile de conducere ale instituției vor fi exercitate de Ion Ciumac.

Demisia lui Cojuhari vine după scandalul de la întreprinderea de stat MoldATSA, care a generat mai multe controverse privind salariile, angajările și modul de administrare a instituției.

La sfârșitul lunii iunie, Cojuhari anunța că pleacă din funcție și își asuma responsabilitatea pentru faptul că APP, instituție care monitorizează activitatea MoldATSA, trebuia să verifice mai riguros deciziile luate de conducerea întreprinderii.

„Deși politica de salarizare reprezintă responsabilitatea organului executiv al întreprinderii, amploarea și impactul acestor decizii demonstrează că a fost necesară o analiză riguroasă și o atenție sporită din partea APP. Lucruri pe care mi le asum”, declara atunci Roman Cojuhari.

El a mai spus că, pe durata mandatului său, a gestionat atribuțiile cu „responsabilitate” și cu respect față de proprietatea publică.

Roman Cojuhari a fost numit la conducerea Agenției Proprietății Publice în anul 2023.

Precizăm că scandalul de la MoldATSA a izbucnit după mai multe investigații jurnalistice care au vizat veniturile unor angajați, procedurile de angajare și modul de gestionare a întreprinderii. În atenția publică au ajuns fostul director al MoldATSA, Dumitru Vangheli, dar și fosta specialistă în comunicare Anastasia Taburceanu.

În cazul lui Dumitru Vangheli, presa a ridicat semne de întrebare privind informațiile din CV-ul prezentat la concursul pentru funcția de director și veniturile obținute. Ulterior, acesta a fost suspendat, iar apoi demis.

Anastasia Taburceanu a devenit subiect de discuții după apariția informațiilor despre veniturile sale de la MoldATSA. Potrivit investigațiilor jurnalistice, aceasta ar fi primit peste un milion de lei într-o perioadă mai mică de un an, inclusiv prin sporuri și adaosuri salariale. Ulterior, ea a demisionat și a anunțat că va restitui suplimentele primite.

Cazul a determinat mai multe verificări în întreprinderile de stat, iar Centrul Național Anticorupție a anunțat inițierea unei cauze penale privind circumstanțele angajării și remunerării Anastasiei Taburceanu la MoldATSA.

De asemenea, în contextul scandalului, deputatul PAS Radu Marian a demisionat din funcția de președinte al Comisiei parlamentare pentru economie, buget și finanțe.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

02 Nov. 2026, 12:46
 // Categoria: Slider // Autor:  Daniela Baranovschi
02 Nov. 2026, 12:46 // Slider //  Daniela Baranovschi

Petrolul Brent, reperul internațional al pieței, s-a ieftinit cu 3,2%, până la 109,75 dolari pe baril, în tranzacțiile de luni dimineață, anunță Reuters. Petrolul american West Texas Intermediate (WTI) a coborât cu 3,3%, la 100,69 dolari pe baril. Scăderile vin după o săptămână de creșteri puternice. Brent încheiase luna octombrie la cel mai ridicat nivel din ultimele șase luni, pe fondul temerilor că războiul ar putea escalada din nou.

Negocierile din Qatar reduc temporar presiunea asupra pieței

Ministrul iranian de Externe, Abbas Araqchi, a declarat duminică că discuțiile cu mediatorii din Qatar continuă și înregistrează progrese. Oficialul a precizat că Teheranul rămâne pregătit atât pentru apărare, cât și pentru diplomație. Pentru moment, absența unei noi escaladări militare în weekend a redus presiunea asupra prețurilor.

„Petrolul trece printr-o corecție tehnică în această dimineață, după creșterile puternice de săptămâna trecută”, a explicat Tim Waterer, analist-șef la KCM Trade. Potrivit acestuia, speranțele privind negocierile au temperat temerile investitorilor. Riscul unor noi confruntări rămâne însă ridicat. Analistul avertizează că o deteriorare a situației după alegerile legislative americane din 3 noiembrie ar putea împinge din nou petrolul Brent spre 120 de dolari pe baril, scrie Mediafax.

Strâmtoarea Ormuz rămâne o problemă pentru transportul petrolului

Discuțiile diplomatice continuă în timp ce petrolierele care traversează Strâmtoarea Ormuz sunt expuse atacurilor. Nivelul scăzut al securității de pe această rută a crescut costurile transportului maritim și ale energiei, afectând livrările internaționale.

În octombrie, Arabia Saudită și-a majorat exporturile de petrol față de septembrie, potrivit datelor furnizate de două companii de monitorizare a navelor. Creșterea a fost înregistrată în pofida atacurilor rebelilor Houthi asupra infrastructurii energetice saudite.

Analiștii ING consideră că evoluția recentă a prețurilor reflectă temerile pieței privind reluarea ostilităților dintre SUA și Iran. O întrebare importantă pentru investitori este dacă această primă de risc geopolitic se va reduce în absența unui nou atac sau a unui acord de pace după alegerile americane.

OPEC+ menține producția neschimbată în decembrie

Duminică, statele OPEC+ au decis să păstreze actualele ținte de producție pentru luna decembrie. Grupul, din care fac parte Arabia Saudită și Rusia, nu intenționează să facă noi ajustări înainte de anul viitor, în condițiile în care exporturile continuă să fie afectate de războiul din Iran. În ciuda ieftinirii de luni, petrolul rămâne la niveluri ridicate. O eventuală reducere a prețurilor la pompă depinde și de evoluția carburanților rafinați, de cursul valutar și de costurile distribuției.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!