Curs valutar
  • EUR
    20.0598
    0.0523%
  • USD
    17.4017
    0.1609%
  • RUB
    0.2126
    -0.5174%
  • RON
    3.8191
    0.0969%
  • UAH
    0.3886
    0.1287%

Toate știrile

10 august 2026

Spania – Argentina, finala Cupei Mondiale 2026. Se va scrie istorie, indiferent de rezultat

19 Iul. 2026, 17:40
 // Categoria: Sport // Autor:  Ana Panaguța
19 Iul. 2026, 17:40 // Sport //  Ana Panaguța

Spania – Argentina e marea finală a Cupei Mondiale 2026. Cele două naționale se vor duela în această seară, la New York (ora 22:00) pentru titlul suprem din fotbal, iar confruntarea promite enorm. Indiferent dacă ibericii vor cuceri al doilea lor titlu mondial din istorie sau sud-americanii lui Messi îl vor lua pe al 4-lea, se va marca o premieră istorică în fotbalul mondial, scrie eurosport.ro.

Cupa Mondială 2026 se va termina în această seară, odată cu marea finală dintre Spania și Argentina. Cele două naționale au avut minusurile lor pe parcursul turneului final, dar au găsit de fiecare dată resursele necesare pentru a avansa în competiție și au ajuns în ultimul act, care se va juca pe MetLife Stadium din New Jersey, în apropiere de New York, în fața a peste 80.000 de spectactori.

Partida care va începe la ora 22:00 va marca o premieră absolută în istoria fotbalului. Pentru prima dată, în ultimul act al Mondialului se vor confrunta campioanele în exercițiu ale Europei și Americii de Sud.

Până acum s-a întâmplat de 4 ori în istorie ca deținătoarea titlului european să ajungă în finala Campionatului Mondial (Italia în 1970, Germania în 1974 și 1982 și Spania în 2010). În schimb, numai de două ori s-a întâmplat ca deținătoarea Cupei America să ajungă în finala Cupei Mondiale (Brazilia în 1998 și Argentina în 2022).

Spania și Argentina au avut probleme în pregătirea finalei Cupei Mondiale 2026

Ambele finaliste au ajuns de câteva zile la New York și sâmbătă trebuiau să efectueze antrenamentele oficiale de dinaintea finalei, dar vremea le-a dat planurile peste cap.

Campioana Europei trebuia să efectueze ședința de pregătire la Melanie Lane, centrul de antrenament al echipei New York Red Bulls, dar New York-ul a fost lovit de furtuni puternice și, în conformitate cu protocoalele americane sesiunea de antrenament a fost inițial amânată, înainte de a fi anulată oficial.

Argentinienii au avut programat antrenamentul ceva mai târziu, la aproximativ 10 km distanță de baza pusă la dispoziție ibericilor, și sperau la o vreme mai bună, dar nu a fost cazul. Ploaia, vântul și descărcările electrice au dus la amânarea ședinței oficiale. Jucătorii campioanei mondiale s-au adăpostit o vreme și ulterior au ieșit pe teren și s-au antrenat, dar condițiile nu au fost deloc optime.

Argentina – Spania, finala Cupei Mondiale. Messi vs Lamine Yamal, trecutul vs prezentul Barcelonei

Finala Cupei Mondiale va fi și un duel foarte interesant între Messi și Lamine Yamal, care sunt considerați a fi cei mai importanți jucători din trecutul, respectiv prezentul și viitorul Barcelonei.

Pentru cele mai importante știri, abonează-te la canalul nostru de TELEGRAM!

Realitatea Live

Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Creștere spectaculoasă pentru FLYONE: trafic cu 60% mai mare și 90% dintre zboruri operate la timp
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Glovo lansează Power Up în Moldova, competiția dedicată startup-urilor locale
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldcell finalizează achiziția pachetului majoritar din OCN Prime Capital SRL și își consolidează ecosistemul de servicii digitale și financiare
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Moldindconbank lansează schimb valutar 24/7 direct în aplicația MICB Mobile Banking
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
Victoriabank conectează consumatorii Premier Energy la MIA Plăți Instant
10 Aug. 2026, 15:03
 // Categoria: Slider // Autor:  Realitatea.md
10 Aug. 2026, 15:03 // Slider //  Realitatea.md

Imagini șocante surprinse pe un drum din Vrancea, România. Un bebeluș a fost filmat în timp ce se află la volanul unei mașini. În dreapta sa este tot un copil minor.

Imaginile arată un bebeluș de doar 11 luni la volanul unei mașini, pe un drum public din comuna Slobozia Bradului, iar autoturismul pare să se deplaseze câțiva metri. În urma apariției imaginilor, polițiștii din Vrancea au deschis un dosar penal, scrie Digi24.

Potrivit anchetatorilor, incidentul a avut loc pe 1 august. În autoturism se afla, pe locul din dreapta față, un alt minor în vârstă de 15 ani.

Filmarea ar fi fost realizată de mama copilului aflat la volan, care are 17 ani. Polițiștii Secției 2 de Poliție Rurală Gugești s-au sesizat din oficiu și au deschis un dosar penal pentru încredințarea unui vehicul unei persoane care nu deține permis de conducere. Având în vedere și vârsta mică a copilului, cazul va fi transmis Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vrancea pentru evaluarea situației.